Viitorul Reşiţei, după modele europene

288

Primăria Reşiţa a semnat recent un acord de colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca pentru organizarea unei conferinţe ştiinţifice privind soarta oraşelor industrializate, la care vor participa peste 40 de oameni de ştiinţă recunoscuţi în acest domeniu, atât din România, cât şi din Germania.

Obiectivul principal este punerea în circuitul ştiinţifica istoriei industriale a zonei şi a municipiului Reşiţa şi modul în care se poate redefini aceasta în epoca globalizării.

Manifestarea este susţinută de unul dintre cele mai importante unităţi de cercetare din Germania, Institutul Leibnitz din Regensburg, şi de Muzeul Banatului Montan din Reşiţa. Iniţiativa îi aparţine prorectorului Universităţii Babeş-Bolyai, prof. univ. dr. Rudolf Graf, reşiţean la origine.

El spune că astfel de manifestări au putut fi, în unele situaţii, punctul de pornire pentru transformări benefice şi fundamentale în comunităţile urbane post-industriale, cum sunt oraşul Leeds din marea britanie, Bochum şi  regiunea industrială a Ruhrului din Germania sau Steyer din Austria.

În acest efort al oraşelor foste industriale de a se regăsi sau reinventa, universităţile şi lumea ştiinţifică reprezintă un partener de bază – se mai arată în motivaţia profesorului Rudolf Graf.

(Daniela Tudor)