Vremea de Bobotează va fi extrem de caldă, cu temperaturi de până la 16 grade

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, în acest sfârşit de săptămână, vremea va fi extrem de caldă pentru această perioadă a anului, iar sămbătă, în ziua de Bobotează, se vor înregistra temperaturi de până la 16 grade, urmând ca, de marţi, să se mai răcească.

De Bobotează va fi o vreme extrem de caldă, vor fi între 6 şi 16 grade, ziua, iar noaptea, între -2 şi 8 grade, fără precipitaţii. De interes pentru week-end sunt temperaturile ridicate”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu ANM.

Meteorologii precizează că vremea foarte caldă va mai dura şi luni, dar de marţi, temperaturile vor mai scădea, dar tot peste norma normală se vor situa.

Treptat, începând de marţea viitoare, o să înceapă să scadă temperaturile, dar chiar şi aşa, ele vor fi, prin centru, sud, vest, un pic mai mari decât în mod normal. Poate prin partea de est să fie şi valori ceva mai apropiate de normal. Se răceşte, nu o să mai fie abateri faţă de normal de câte 10 grade aşa cum va fi în acest weekend, dar tot 3, 4 grade în plus vor fi şi în săptămâna viitoare”, a explicat meteorologul.

Potrivit specialiştilor, în această perioadă, temperaturile normale ar fi între -3 şi 5 grade.

De același autor

Related Articles