Trasee închise turiștilor pe durata sezonul rece în Parcul Național Domogled-Valea Cernei!

Nu sunt puțini turiștii care în această perioadă vizitează stațiunea Băile Herculane și, profitând de vremea foarte frumoasă, pornesc în drumeție pe traseele din zonă. În perioada de iarnă, traseele pot fi periculoase, iar turiștii sunt expuși accidentelor, așa cum s-a întâmplat în ultima zi a anului trecut pe traseul spre Grota cu Abur și tocmai de aceea unele trasee au fost închise în sezonul hivernal.

“Primul ar fi traseul cu scărițele, care urcă la acele cătune izolate din Munții Cernei, dar e clar că în această perioadă pe acele scări din lemn nu recomandăm nimănui să urce! Altul este partea de “cărarea pisicii” – care merge de la Crucea Albă până în Vârful Domogled -, un traseu foarte accidentat, care urcă pe stâncă și, la fel, nu este indicat să se meargă pe acolo! Totodată, traseele de culme, care sunt trasee lungi, obositoare, care pornesc din Băile Herculane și merg până în Vârful Godeanu. E trecut pe panoul de la începutul traseului faptul că traseul este închis în sezonul rece sau poate e trecut faptul că e închis când stratul de zăpadă depășește 5 centimetri!”, ne-a declarat ing. Ioan Gașpar – directorul Parcului Național Domogled-Valea Cernei.

Paul-Sever SMADU

Cele mai citite

Related Articles