Panică deasupra Mării Mediterane într-un avion plin cu români: „A pierdut altitudine şi se îndrepta în picaj spre mare“

Potrivit unei românce care se afla la bordul avionului, aeronava ar fi pierdut altitudine lăsându-se pe partea dreaptă, îndreptându-se brusc spre mare. Bagajele s-au răsturnat peste pasageri şi panica s-a instalat imediat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar s-au ales cu o sperietură soră cu moartea.

Problemele avionului au fost provocate de furtunile puternice din zona Mării Mediterane.

Aproape 100 de români care călătoreau pe calea aerului către Italia au trăit momente cumplite în dimineaţa zilei de joi, 4 ianuarie. Potrivit unor informaţii furnizate de călători, un avion Blue Air care efectua zborul OB 2945, care a decolat azi dimineaţă din Bacău, la ora 8,50, cu destinaţia Catania, a fost aproape să se prăbuşească în mare, în jurul orei 10.15, în timp ce survola Mediterana între peninsula italică şi Sicilia. Avionul a fost afectat serios de turbulenţe şi de furtuna puternică şi a avut probleme mari de stabilitate, motiv pentru care aterizat de urgenţă pe o pistă din Palermo. „Avionul a pierdut altitudine lăsându-se pe partea dreaptă, îndreptându-se în picaj spre mare. Bagajele s-au răsturnat peste pasageri şi panica s-a instalat imediat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Felicitări pilotului care a reuşit să redreseze avionul, coborând pe o pista din apropiere, ajungând întreg la sol”, a relatat pentru „Adevărul” gălăţeanul Vali George, a cărui mamă se afla în avion şi i-a povestit telefonic întâmplarea, imediat după aterizare.

Într-un comunicat de presă, oficialii Blue Air şi-au prezentat punctul de vedere referitor la incidentul petrecut deasupra Mediteranei. ”Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, zborul Blue Air 0B2945 care a decolat, astăzi, de la Bacău cu destinaţia Catania a fost nevoit să realizeze o oprire pe aeroportul de rezervă Palermo, unde cei 126 de pasageri şi cei 6 membri ai echipajului au aterizat în siguranţă. Cauza exactă în urma căreia aeronava Boeing 737 a fost nevoită să-şi întrerupă cursa a fost, în principal, vântul puternic în rafale cu fenomenul de forfecare, cât şi turbulenţele severe în apropierea aeroportului. Imediat după încheierea acestor fenomene meteo, aeronava şi-a continuat zborul cu destinaţia Catania, unde a preluat pasagerii zborului de retur Catania – Bacău. Încă o dată, dorim să subliniem angajamentul companiei Blue Air care, în astfel de situaţii, reuşeşte să-şi păstreze promisiunea în faţa pasagerilor şi să-i transporte în siguranţă la destinaţie”, se arată în comunicatul de presă al companiei Blue Air.

Cele mai citite

Related Articles