Cazul românului decapitat în Italia este învăluit în continuare în mister. Carabinierii au găsit capul lui Costel Ciobanu la aproape 200 de metri distanță de locul în care a fost descoperit trupul său sfâșiat de câinii vagabonzi. Potrivit procurorilor italieni, vasluianul ar fi fost victima unui atac în stil mafiot.

Trupul lui Costel Ciobanu, un vasluian în vârstă de 51 de ani, a fost găsit fără cap și fără membre într-o pădure de la marginea localității Caltagirone, în urmă cu trei săptămâni. Cadavrul a fost descoperit de un vânător care își plimba câinele prin zonă.

Un trecător a avut parte de o imagine înfiorătoare, după ce a găsit capul bărbatului mutilat, la aproape 200 de metri distanță de locul în care a fost găsit inițial corpul. Era în stare avansată de descopunere, iar anchetatorii au indicii potrivit cărora craniul aparține românului mort în condiții suspecte, a relatat  lasicilia.it.

Procurorii au luat în calcul, inițial, două ipoteze. Una dintre ele ar fi că românul a suferit o moarte naturală, iar trupul său a fost abandonat și apoi mutilat de animale. O altă variantă ar fi că vasluianul a murit, cel mai probabil, în urma unui accident de muncă și, pentru nu a fi tras la răspundere pentru moarte, un suspect ar fi mutila cadavrul.

Pe măsură ce obțin noi indicii, criminaliștii cred că ar fi vorba despre o crimă, iar mutilarea ar fi o modalitate de îngreuna ancheta.

„Modul în care a fost comisă crima indică denotă practici mafiote, însă nu este exclus ca aceasta să fi avut loc în afara contextului criminalității organizate, poate fi o răzbunare sau o ceartă între mai mulți cetățeni străini”, a precizat procurorul Giuseppe Verzera pentru sicilia24h.it