Halep, optimistă înainte de Australian Open

9

Simona Halep a arătat că este pregătită de noul sezon WTA, pe care îl va începe ca lider mondial. Constănţeanca a impresionat la World Tennis Thailand Championship, turneu pe care l-a câştigat fără a ceda vreun set în duelurile cu Johanna Konta şi Karolina Pliskova, ceea ce îi oferă încredere în perspectiva Australian Open.

Prima jucătoare din România ajunsă pe locul 1 în clasamentul WTA este considerată favorită la primul Grand Slam al anului, care va începe pe 15 ianuarie, la Melbourne. Halep are motive de optimism, însă rămâne cu picioarele pe pământ, amintind de faptul că în ultimii ani nu a reuşit rezultate foarte bune în Australia.

„Sunt încrezătoare. Am făcut tot ce trebuie pentru a ajunge aici, am muncit să ajung aici şi mă simt pregătită. Însă nu știu la ce să mă aștept. În ultimii doi-trei ani nu prea am făcut rezultate în Australia”, a declarat Halep, într-un interviu pentru Antena 3.

Simona are şi tradiţia de partea ei. Cine câştigă demonstrativul din Thailanda se impune şi la Australian Open, dar românca e convinsă că în spatele unui eventual succes ar sta alte motive.

„Mă simt mult mai matură, mult mai stăpână pe mine decât acum doi ani. Am altă viziune acum, Gândesc altfel, experiența contează foarte mult. La 28-29 de ani, eşti mai sigur pe tine şi simţi că nu mai există vreo limită.

Dacă voi reuși să câștig un turneu de Grand Slam, voi fi împlinită pe deplin. Locul 1 şi un titlu de Grand Slam e tot ce-şi poate dori un jucător de tenis. Dar nu mă stresez, chiar dacă e un obiectiv care mă motivează”, a explicat Halep.

Până la Australian Open, Simona Halep va juca în China, la Shenzhen, în primul turneu al noului an. Românca de 26 de ani a câștigat trofeul în 2015. Competiția va debuta chiar pe 1 ianuarie și va fi transmisă ÎN DIRECT pe Digi Sport 2.

 

sursa foto:digisport.ro