Derby de Banat,la Reșița, la turneul de handbal al junioarelor III

44

Sala de sport a Liceului Traian Vuia din Reşiţa, găzduieşte în aceste zile întrecerile celui de-al doilea turneu din seria G a campionatului naţional de handbal rezervat junioarelor III. A fost un meci viu disputat joi seara între echipa gazdă a Liceului Traian Vuia şi cea a Liceulului cu Program Sportiv Banatul Timişoara, cele două formaţii cele mai bune din serie.

Au fost câteva zeci de suporteri în tribuna sălii, care au avut parte de un spectacol deosebit. A fost 29-29 la final, după ce reșițencele au condus la pauză cu 17-13. Antrenoarea fetelor din Reșița, prof. Lucia Moruț a fost trimisă în tribună de către observatorul jocului. Protagonista întâlnirii, Denisa Sorescu a declarat:

„N-am cuvinte.  A fost ceva foarte frumos. Mă bucur că am lucrat în echipă şi că ne-am descurcat. Chiar dacă doamna profesoară n-a fost lângă noi a fost foarte bine”.

În turneul de sală de la Reşiţa, echipa de la Liceul Traian Vuia avea programate patru partide cu: CSS Hunedoara, Scoala 7 Timişoara, LPS Banatul Timişoara şi ACS Băile Herculane. Prima întâlnire nu a mai avut loc deoarece echipa din Hunedoara nu s-a prezentat la turneu. Apoi reșițencele au înregistrat rezultatele:

35-26 cu Scoala 7 Timişoara și

29-29 cu LPS Banatul Timișoara.

Vineri, de la ora 13.30, vor evolua în ultimul meci, cu echipa Hercules din Băile Herculane.

Cristina Corocan