Italia: Româncă de 47 de ani bătută și amenințată în biserică de fostul partener

O româncă de 47 de ani a fost atacată într-o biserică din localitatea Asti de fostul său partener (cetățean italian) în vârstă de 63 de ani a relatat publicația La Stampa.

Românca venise la slujbă împreună cu fiul său și a fost lovită și amenințată de italianul care o mai hărțuise și în trecut, pe numele acestuia existând numeroase plângeri depuse de femeie.

Bărbatul a lovit-o și amenințat-o cu moartea pe româncă și pe fiul acesteia

După ce femeia a fost lovită de câteva ori și amenințată, credincioșii prezenți la slujbă au  intervenit și au ajutat-o pe româncă și pe fiul acesteia să se refugieze în sacristia bisericii, acolo unde au așteptat intervenția carabinierilor.

 Chiar dacă italianul de 63 de ani a apucat să fugă până la sosirea forțelor de ordine, carabinierii l-au identificat și l-au arestat pe acesta câteva ore mai târziu.

Cele mai citite

Related Articles