ISU Mehedinţi se dotează prin IPA

81

Pompierii din Mehedinţi vor achiziţiona utilaje şi echipamente de intervenţie în valoare de aproape un milion de euro.
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Drobeta” este beneficiar al unui proiect derulat în cadrul Programului IPA de cooperare transfrontalieră România –Serbia. Acesta este implementat împreună cu Sectorul pentru managementul situaţiilor de urgenţă din Ministerul de Interne al Republicii Serbia şi vizează întărirea capacităţii autorităţilor de a reacţiona în caz de inundaţii şi cutremure, spune Raluca Tîrcă, purtător de cuvânt la ISU Mehedinţi.

„Proiectul va fi implementat pe o perioadă de doi ani, având prevăzut un buget total de 2.020.605,30 euro, din care suma de 982.947,00 euro revine Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi. În cadrul proiectului vor fi achiziţionate un camion pentru intervenţii în accidente colective şi calamităţi; un camion de sprijin logistic (pentru organizarea unei tabere pentru victime şi o bază de operaţiuni); un camion pentru transportul de materiale la locul de intervenţie; două microbuze pentru 16 persoane; bărci de salvare şi echipamente de protecţie individuală pentru intervenţia în caz de inundaţii”.

Scopul proiectului este de a reduce deteriorarea mediului şi a bunurilor cauzate de inundaţii şi cutremure în ambele ţări şi va contribui la conservarea mediului în zona transfrontalieră şi stabilirea cooperării durabile între instituţii, organizaţii şi populaţia din Serbia şi România.
(Sebastian Dragomir)