Moș Nicolae a ajuns și la cei mai buni șahiști juniori ai Caraș-Severinului

14

La Reșița s-a desfășurat Cupa ”Moș Nicolae” la șah, care a reunit la start copii cu vârsta până la 16 ani din municipiu, cât și din alte localități ale județului.

Concursul, devenit tradițional în calendarul Asociației Județene de Șah, a reunit la start 17 concurenți, copii și juniori cu vârsta până la 16 ani. Deși este un concurs ”de casă”, prietenesc, în final s-a dovedit că, scăpați de inhibiții, copii au jucat mult mai agresiv, mai precis, ca într-un turneu obișnuit, deși în joc erau doar două cupe, una în clasamentul general și una în clasamentul copiilor până la 10 ani. Cupele au fost oferite de Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Caraș-Severin.

La final s-a impus, cum era previzibil, Daniel Cristian Pădurean, urmat de trio-ul Albert Drăgoi, Maria Tecliș și Alin Stîngu.

Și pentru că toți au fost cuminți și harnici, Moș Nicolae le-a adus la fiecare dulciuri.

Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin vorbește despre competiție:

”Este o competiție de casă, prietenească, în care se întâlnesc cei mai buni juniori din Caraș-Severin. Dar acest caracter amical nu s-a prea arătat la competiția de ieri, pentru că toți copiii au jucat foarte ambiționați, degajați. Au rezultat mai multe partide frumoase, disputate și cred că toți copiii au avut ceva de învățat, fie tehnic, fie emoțional. Competiția și-a atins din plin scopul. ”

Următoarea competiție pentru șahiștii din Caraș-Severin va fi în data de 15 decembrie, Campionatul județean de șah rapid.

Cristina Corocan

DISTRIBUIȚI

Lasă un comentariu