Fits cântă Piaf, la Sala Radio

Miercuri, 6 decembrie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio invită publicul la o spectaculoasă abordare, în cheie simfonică, a celor mai cunoscute piese care i-au adus consacrarea legendarei Edith Piaf, în interpretarea Alexandrei Fitş acompaniată la pian de Mariano Castro. În programul serii se vor regăsi melodii ca Milord, Padam, Padam, La vie en rose, C’est l’amour, Mon mančge ŕ moi sau L’accordéoniste, dar şi multe altele, reinterpretate în acest concert în registru simfonic, sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu.

O adevărată ambasadoare a cântecului francez, Alexandra Fits este câştigătoarea premiului I la concursul Soirée de la chanson française din Croaţia, în 2008, dar şi a altor premii şi distincţii care îi subliniază multiplele laturi muzicale. Este deopotrivă o foarte talentată pianistă şi îşi realizează singură aranjamentele pentru recitaluri pian-voce, o formulă în care este foarte apreciată atât în România cât şi pe scenele internaţionale.

De origine argentiniană, stabilit din 2013 în România şi cunoscut publicului român şi ca urmare a turneelor Vă place tango?, susţinute alături de Răzvan Suma şi Analia Seliş Mariano Castro este un muzician complex – pianisţ chitarisţ orchestrator, solist sau membru în diferite formaţii muzicale.

Cu o excelentă reputaţie profesională, Cristian Oroşanu a dirijat aproape toate orchestrele filarmonice din România, a colaborat cu succes în repetate rânduri cu Orchestrele şi Corurile Radio şi a dirijaţ de asemenea, peste 40 de titluri de operă.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Interneţ pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

De același autor

Related Articles