O femeie și copilul acesteia au decedat duminică seara, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc pe DN 72, în localitatea prahoveană Brătășanca a transmis Agerpres.

Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, în eveniment au fost implicate un tir încărcat cu var stins și un autoturism. Impactul a fost atât de violent, încât mașina a intrat sub remorca tirului, care s-a răsturnat peste victime.

Din primele cercetări, accidentul s-ar fi petrecut pe fondul neacordării de prioritate, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Raluca Brezeanu.

Conform datelor furnizate de Serviciul Județean de Ambulanță Prahova și de ISU Prahova, o femeie de 30 de ani și băiatul acesteia, în vârstă de zece ani, au decedat. Alți doi bărbați au fost răniți, unul dintre ei având un traumatism cranio-cerebral grav.

Cei doi au fost transportați la UPU a Spitalului Județean de Urgență Prahova.

DISTRIBUIȚI