Naționala feminină de handbal a României a obținut a doua sa victorie în Grupa A a Campionatului Mondial din Germania, 31-28 (14-14) cu Slovenia, duminică, la Trier.

Tricolorele au reușit să învingă formația care a produs prima surpriză a competiției, 24-23 cu vicecampioana olimpică Franța, favorita grupei.

Slovenia a început foarte bine meciul și a condus cu 5-1 și 6-2, având în prima repriză chiar și avantaj de cinci goluri, 11-6 și 12-7. La 13-10 pentru slovene, România a reușit o serie de trei goluri la rând și a restabilit egalitatea, 13-13, rezultatul la pauză fiind și el tot egal, 14-14.

România a dominat partea secundă, în care Slovenia nu a mai condus deloc pe tabelă. Echipa antrenată de spaniolul Ambros Martin a avut mult timp avantaj de unu-două goluri. Finalul a fost unul dramatic, după ce s-a restabilit egalitatea, 26-26. România a marcat de două ori la rând (28-26), slovenele au redus din diferență (28-27), dar România a mărit ecartul la trei goluri (30-27), tranșând soarta partidei, câștigată cu 31-28.

Cristina Neagu, cu 11 goluri, a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre.

DISTRIBUIȚI