Aglomerație pe drumurile dinspre stațiunile de munte

10

Este aglomeraţie pe drumurile dinspre staţiunile de munte, unde mulţi români şi-au petrecut mini-vacanţa de Ziua Naţională.

Potrivit Poliţiei, traficul se desfăşoară îngreunat pe DN1, între Predeal şi Buşteni, precum şi între Posada şi Comarnic.

Poliţiştii se aşteaptă ca, în perioada următoare, circulaţia în aceste zone să devină din ce în ce mai dificilă şi le recomandă şoferilor să folosească şi ruta ocolitoare de pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, unde, momentan, valorile de trafic sunt reduse.

Totodată, se recomandă conducătorilor auto să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să adopte permanent o conduită preventivă la volan, circulând cu atenţie sporită, se mai arată în comunicatul Centrului Infotrafic din IGPR.

foto ph-online

DISTRIBUIȚI