Noile modificări fiscale anunțate pentru începutul a­nu­lui viitor vor produce efecte neplăcute administrațiilor locale care vor trebui să-și redimensioneze planurile de investiții și să-și regândească organigramele de funcționare.

Cel puțin șase procente din a­locările bugetare de la au­toritățile centrale vor trebui tăiate de edilii din teritoriu. Aceste reduceri, cel mai pro­ba­bil, se vor răsfrânge asupra planului de investiții, dacă nu vor putea fi acoperite din alte surse, dar și asupra miș­că­rilor de personal. Unele pri­mării, precum cea de la Lu­goj, au și anunțat câteva mă­suri.

În cazul Lugojului, la o primă estimare, bugetul pe anul viitor va trebui calculat cu aproximativ 10 mili­oane de lei mai puțin. Executivul local a anunțat că a luat o primă măsură, sistând angajările pentru aparatul de specialitate pe o durată nedeterminată. Banii pe care Primăria Lugoj îi poate pierde se apropie de suma cheltuielilor cu salariații din subordine, mai puțin Direcția de Asistență Socială Comunitară, care are buget separat.

Anul acesta bugetul total pentru dezvoltare al municipiului a depășit 90 de milioane de lei. Modificările la Codul Fiscal, care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2018, vor afecta şi Primăria Făget. Edilii locali se tem că bugetul va scădea cu 15 – 20 %, însă au speranţa că guvernanţii vor suplimenta anumite finanţări, în special la cotele defalcate din T.V.A şi la Criteriul 4, privind in­ves­tiţiile în infrastructură.

Guvernul a anunţat recent că va majora cota din impozitul pe profit care se alocă au­to­ri­tăţilor locale de la 41,75% la 43%, iar dacă vor fi pri­mă­rii sau consilii judeţene care vor obţine mai puţini bani în 2018, faţă de 2017, atunci Guvernul va completa diferenţa.

Ion Moldovan

DISTRIBUIȚI