În această sâmbătă, de la ora 15:15, la emisiunea „Pe frecvențe” Laura Sgaverdea vă dă întâlnire cu Doru Buzducea, Președintele   C.N.A.S.R., Decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București și promotor al Campaniei „România în picioare pentru asistența socială”!

Se ghidează după  principiul că “Acțiunea este adevărata măsura  a inteligenței” și întotdeauna este călăuzit de ideea „Nu lăsa pe nimeni să te văduvească de visele tale. Urmează-ți inima indiferent de circumstanțele exterioare.”

Urmați-o pe Laura și rămâneți „Pe frecvențe” alături de un invitat care-și va destăinui povestea de viață în exclusivitate pentru ascultătorii Radio România Reșița, în această sâmbătă de toamnă, 25 noiembrie.

Rămâneți în compania invitatului nostru,Doru Buzducea, pentru o după amiază deosebită, pe frecvenţele 105.6 FM, iar ascultătorii din Clisura Dunării pe 91,9 FM  ori 92,8FM. Ne puteți asculta şi pe radioresita.ro. sau  pe telefon, indiferent că este fix sau mobil, sunând la numărul 0315.04.04.34, apel cu tarif normal.

Anca Bica Bălălău