Restricţii de circulaţie şi drumuri închise

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că în prezent există 3 drumuri naţionale închise:

1. DN7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 – 131, în perioada 01.11.2017 – 30.06.2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;

2. DN67C Transalpina între Rânca (judeţul Gorj) și Şugag (judeţul Alba), între kilometrii 35 şi 79, în perioada 01.11.2017 – 31.05.2018, conform dispoziţiilor de închidere în perioadele de iarnă şi primăvară;

3. DN66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până în data de 31.12.2017, din cauza alunecărilor de teren, căderilor de copaci, cedărilor de terasament şi alunecărilor de versanţi.

Pentru a permite executarea unor lucrări la o trecere la nivel cu calea ferată, circulaţia rutieră pe DN7 (E68) Deva – Arad va fi întreruptă în perioada 25 noiembrie 2017, ora 07:00 – 27 noiembrie 2017, ora 2:00, la kilometrul 538+600 de metri, între localităţile Vladimirescu şi Arad (judeţul Arad). Traficul va fi deviat pe DJ709 (prin fostul combinat de îngrăşăminte chimice).

Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări nowcasting de ceaţă care determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m, în aproape toată ţara, conducătorii auto trebuie să folosească corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, să ruleze cu viteză redusă, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să evite pe cât posibil manevra depăşirii şi să adopte permanent o conduită preventivă la volan.

Cele mai citite

Related Articles