Primele informaţii arată că actriţa Stela Popescu  a fost găsită decedată în locuinţa sa, joi după-amiaza. Echipajul SMURD sosit la faţa locului a constatat decesul.

Artista ar fi împlinit, luna viitoare, 82 de ani.De-a lungul celor peste 60 de ani de carieră, ea a jucat în peste 30 de filme și în sute de piese de teatru, ca actriță de revistă și de comedie, fiind iubită, respectată și adorată de publicul spectator.

Stela Popescu s-a născut într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o avea  bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în anul 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, era  deportat în Siberia, iar mama s-a refugiat, împreună cu fiica în România, la Brașov. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne.

În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în 2017.

A fost căsătorită cu Dan Puican și apoi cu Puiu Maximilian,marea sa iubire, despre care povestea:

„Între noi a fost mai mult decât o căsătorie.Ştiu că se spune de suflete pereche , dar e adevărat. El nu se culca până nu veneam eu, indiferent la ce oră. Şi se trezea devreme. Lucra dimineaţa, la 6.30 îi duceam cafeaua şi nu mai intram acolo să-l întrerup. Nu ştiu ce e cu dragostea, e un lucru foarte interesant, e un fluid care se petrece între doi oameni, nu ştiu. În clipa aceea eram măritată şi am simţit că acest om  mi se potriveşte mie, că nu pot merge pe două drumuri cu el. Din clipa aceea totul a fost altfel”.

Pe 7 februarie 2004, a primit din partea sefului statului Ordinul Meritul Cultural in grad de Comandor, categoria D – Arta Spectacolului, „in semn de apreciere a intregii activitatui si pentru daruirea si talentul interpretativ pus in slujba artei scenice si a spectacolului”.

Pe 10 septembrie 2013, regele Mihai I i-a conferit, prin fiica sa, principesa Margareta, decoratia „Nihil Sine Deo”. Pe 1 iunie 2017, a primit diploma de Cetatean de Onoare al Brasovului, oras in care a facut scoala si facultatea si a jucat in 400 de spectacole, ea declarand ca „daca in piept ai o inima ce tot arde, ramai tanar si la 90 de ani”.

Dumnezeu să o odihnească în pace !

Anca Bica Bălălău

DISTRIBUIȚI