Tânără româncă torturată şi sechestrată timp de 10 ani în Italia

O româncă şi cei doi copii ai ei au fost salvaţi de carabinieri după ce a stat timp de zece ani sechestrată într-o localitate din Calabria, sudul Italiei. Din 2007 până astăzi, românca, acum în vârstă de 29 de ani, ţinută captivă într-o cameră subterană, legată de pat, a fost victima mai multor abuzuri sexuale, scrie Digi24, care citează presa italiană.

Chinul româncei a început în 2007, când românca a ajuns în Lamezia să lucreze la o familie de italieni ca îngrijitoare. După moartea bătrânei de care avea grijă românca, fiul acesteia, Aloisio Francesco Rosario Giordano, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a sechestrat-o şi a obligat-o să trăiască în condiţii inumane timp de zece ani. În această perioadă tânăra a fost victima a numeroase abuzuri, trăind un „coşmar care întrece până şi imaginaţia unui scenarist de filme de groază“, scrie presa italiană.

„În 30 de ani de activitate nu am văzut aşa ceva“, a declarat procurorul şef din Lamezia, Salvatore Curcio. În urma abuzurilor sexuale s-au născut cei doi copii, care au fost obligaţi să trăiască în aceleaşi condiţii ca mama lor: într-o pivniţă, în spatele unei uşi legate cu lanţuri, fără apă, curent, servicii de igienă, printre şobolani şi şoareci şi cu nişte cartoane pe post de pat, mai scrie Digi24.

Ceea ce le-a atras atenţia poliţiştilor în timpul unui control de rutină a fost starea băiatului mai mare – murdar, cu haine rupte, care se afla în maşină cu italianul în vârstă de 50 de ani. Aceştia au cerut să stea de vorbă cu mama băiatului şi au fost şocaţi de ceea ce au descoperit. Presa italiană scrie că femeia era mai mult inconştientă şi nu mai realiza ce i se întâmplă după atâţia ani de tortură. Femeia şi cei doi copii, fetiţa de trei ani şi băieţelul de 9 ani, au fost preluaţi de serviciile sociale. Bărbatul – care avea antecedente penale pentru abuzuri sexuale – a fost reţinut miercuri dimineaţă şi aşteaptă din spatele gratiilor decizia judecătorilor.

Sursa foto: La Reppublica

Cele mai citite

Related Articles