Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.

În vederea marcării Zilei Naţionale fără Tutun 16 noiembrie 2017, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consilere Antidrog Caraş-Severin, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială ,,Romul Ladea”, Liceul Teoretic „General Dragalina”, Liceul Tehnologic ”Mihai Novac” din Oraviţa şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, va realiza activităţi de informare- sensibilizare-conştientizare, în mediul şcolar, familie şi comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber, de formare de abilităţi în scopul creşterii factorilor de protecţie şi scăderii influenţei factorilor de risc.

Evenimentul va debuta astăzi începând cu ora 10,00, la Şcoala Gimnazială ,,Romul Ladea din Oraviţa, unde vor avea loc sesiuni de informare şi conştientizare în mediul şcolar cu privire la riscurile consumului de tutun şi droguri, activităţi la care vor participa elevi din cadrul celor trei unităţi şcolare menţionate anterior, cadre didactice, părinţi;

Tot astăzi, de la ora 12,00, se va desfăşura un marş antitutun, cu plecare de la Şcoala Gimnazială ,,Romul Ladea” din Oraviţa până în Zona Gării, activitate la care vor participa aproximativ 300 de elevi de gimnaziu şi liceu, cadre didactice, părinţi. Cu această ocazie se va amenaja în Zona Gării din Oraviţa un punct de informare unde voluntari antidrog împreună cu specialiştii CPECA Caraş-Severin vor oferi informaţii cu privire la riscul consumului de tutun şi droguri, distribuire materiale informative antidrog cu mesajul:

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrelor teritoriale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, foloseşte acest prilej pentru a derula activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare la nivel naţional în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cu privire la riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.

În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivelul naţional, activităţi de sensibilizare şi informare a populaţiei cu privire la efectele asociate fumatului. În acest an, mesajul este cel promovat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), prin care sunt subliniate riscurile de sănătate asociate consumului de tutun, având ca temă “Tutunul, o ameninţare globală în calea dezvoltării”.Campania din acest an se axează pe ameninţările industriei tutunului în calea dezvoltării tuturor ţărilor, incluzând sănătatea şi bunăstarea economică a propriilor cetăţeni.

Conform rezultatelor studiilor în domeniu, au reieşit următoarele date privind fumatul produselor din tutun:

• La nivel global, consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuşi fumatului pasiv. Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina direct sau indirect mai mult de 8 milioane de decese în fiecare an, iar mai mult de 80% dintre acestea vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate.
• Prevalenţa fumătorilor în România este de 27% (un procent peste media UE).
• Pentru jumătate din fumători cu vârsta peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat.
• Deşi consumul de tutun în rândul adolescenţilor din România s-a înscris pe o linie descendentă începând din 2003, în 2015 este peste mediile europene, pentru toate perioadele de referinţă: consumul de tutun de-a lungul vieţii – 51,7% faţă de 45,6% la nivel european, consumul de tutun în ultimele 30 zile – 30,1% faţă de 21,4% şi consumul de tutun zilnic în ultimele 30 zile – 19,7% faţă de 12,4%. Totodată, se observă valori mai mari ale consumului de tutun în rândul băieţilor, comparativ cu cele înregistrate în rândul fetelor, însă pentru ambele sexe, adolescenţii din România se situează peste valorile medii europene.
• Bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice (BPOC).

Daiana Roşca