[FOTO] Big Band-ul Radio, un nou concert la Sala Radio

Big Band-ul Radio propune un nou concert din seria Jazz pe româneşte la Sala Radio, joi, 16 noiembrie, de la ora 19:00. Protagoniştii concertului vor fi doi chitarişti: Alex Man şi Liviu Negru, iar programul va cuprinde un mix de piese jazz, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor. Va prezenta Florian Lungu.

Concert-emisiune realizat la iniţiativa Radio România Cultural, în parteneriat cu Orchestrele şi Corurile Radio, seria Jazz pe româneşte este un proiect cu frecvenţă lunară, care propune publicului întâlniri memorabile cu figuri de primă mărime ale jazz-ului contemporan.

Absolvent al Facultăţii de Jazz Richard Oschanitzky din Timişoara, cu un master la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Alex Man este un foarte apreciat şi foarte activ chitarist şi contrabasist de jazz, premiat de revista Actualitatea muzicală în 2014. Expresiv şi versatil, trecând cu uşurinţă de la un gen jazz-istic la altul, cu relaxarea celui care stăpâneşte extrem de bine instrumentul, este recunoscut şi ca un rafinat acompaniator, atent în permanenţă la estetica muzicală, doritor de a pune în valoare personalitatea celui alături de care cântă. A colaborat, de-a lungul timpului, cu big band-uri din ţară şi din străinătate, şi cu muzicieni precum István Gyárfás, Rick Condit, Sorin Romanescu, Cătălin Milea, Cristi Soleanu, Pedro Negrescu şi Luiza Zan, în numeroase concerte de club sau pe scene de festival. În prezent este cadru didactic asociat la secţia Jazz a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi desfăşoară o activitate continuă de pregătire a elevilor din spaţiul preuniversitar, în vederea admiterii la facultăţile cu profil jazz, cu rezultate remarcabile ale elevilor admişi în ţară şi în străinătate. Susţine workshop-uri pe teme variate şi de interes pentru tinerii muzicieni (ansamblu, tehnică instrumentală, improvizaţie, compoziţie, management muzical) şi participă constant în tabere de muzică improvizată şi jazz, ca profesor coordonator. Este solicitat cu regularitate în jurii internaţionale ale concursurilor studenţeşti de jazz, precum Festivalul Internaţional Studenţesc de Jazz de la Târgu Mureş.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

De același autor

Related Articles