Controale şi amenzi de zeci de mii de lei au aplicat inspectorii sanitari-veterinari în Caraş-Severin

Peste 120 de controale şi amenzi în valoare de 61 de mii de lei au aplicat inspectorii sanitari-veterinari din Caraş-Severin, în perioada octombrie-noiembrie, mai multor agenţi economici din judeţ care au ca obiect de activitate desfacerea produselor alimentare.

Nicolae Crista – directorul DSVSA spune că, au fost verificate unităţi de alimentaţie publică şi de procesare a produselor din carne, depozite alimentare, pescării, laboratoare de patiserie, cofetării, autoutilitare de transport produse animale, abatoare şi carmangerii.

Directorul DSVSA a mai spus că în perioada următoare, cu precădere în preajma sărbătorilor, controalele vor fi sporite, pentru a preveni punerea pe piaţă a diverselor produse neconforme şi îmbolnăvirea în masă a populaţiei.

(Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles