Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este urmărit penal de DNA, în dosarul Tel Drum

32

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte săvârşite în dosarul ‘Tel Drum’ în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman.

Potrivit unui comunicat al DNA, Liviu Dragnea, preşedintele CJ Teleorman la data faptelor, este cercetat pentru constituire de grup infracţional organizaţ două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.

În dosar mai sunt urmărite penal alte opt persoane pentru fapte similare.

DNA precizează că prezentul dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului european antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost audiat astăzi de procurorii anticorupţie, iar câteva zeci de persoane care au venit la sediul DNA pentru a-l susţine pe liderul social-democrat.

 

DISTRIBUIȚI

Lasă un comentariu