O tânără româncă, mamă a doi copii, s-a sinucis din cauza umilințelor și amenințărilor propriului soț

Un caz cu adevărat tragic și emoționat a avut lc la Roșiorii de Vede acolo unde o tânără de 32 de ani, mamă a doi copii, a ales să se sinucidă pentru a scăpa de umilințele îndurate din partea soțului, a relatat astăzi Libertatea.

Aurelia Rădulescu (vezi foto) a provocat intenționat un accident și a murit după ce a intrat într-un tir  pe drumul dintre localităţile Roşiorii de Vede şi Măldăeni din judeţul Teleorman.

Din cele relatate de publicația mai sus menționată, drama femeii a început acum aproximativ un an de zile atunci când soțul său a început să consume droguri și s-a alăturat unui grup de persoane dubioase. Mama fetei susține că ar fi vorba de un grup interlop.

Certurile groaznice între soți au ajuns să fie aproape la ordinea zilei odată ce bărbatul ar fi început să consume substanțele interzise. Disperată, femeia a făcut nu mai puțin de 21 de plângeri la Poliție împotriva lui. În plângeri, Aurelia mărturisea că este bătută, tăiată și amenințată cu pistolul, notează sursa citată.

Și mama tinerei a depus numeroase plâmgeri la poliție împotriva ginerului său: “Fiica mea a fost bătută şi ameninţată în repetate rânduri, că i se aduc tot felul de acuzaţii din partea lui, acuzaţii care nu sunt adevărate, iar noi stăm permanent într-un stres că într-o zi îşi va pune în aplicare ameninţările şi ne va omorâ fiica, iar copiii vor rămâne fără mamă”, a scris femeia într-un dintre reclamaţiile depuse la Poliţia din Roşiorii de Vede.

Aurelia le-a spus polițiștilor că a fost bătută chiar în fața copiilor de soțul ei, care ar fi amenințat-o cu pistolul la tâmplă. Mai mult, bărbatul ar fi tuns-o ca s-o pedepsească.

Într-o altă reclamație, mama tinerei a susținut  că Aurelia a fost supusă unui test cu detectorul de minciuni de soțul ei. Din cauza drogurilor, individul avea halucinații și și-ar fi văzut soția în pat cu un alt bărbat.

Deși a trecut testul cu poligraful, soțul a crezut în continuare că îi este infidelă. După un timp, bărbatul a acumulat datorii de 100.000 de euro la cămătari, iar asta l-a determinat să vândă casa în care locuia împreună cu soția și cei doi copii.

Când s-a împotrivit, Aurelia a primit o nouă corecție din partea soțului.

Sătulă de bătăi și umilințe, Aurelia a decis să-și ia viața într-un mod dramatic. Pe 17 octombrie, s-a urcat la volanul mașinii sale și a intrat cu viteză într-un TIR care circula pe contrasens.

Înainte cu  jumătate de oră de a recurge la gestul extrem, Aurelia i-a trimis mamei sale un mesaj în care a rugat-o să aibă grijă de cei doi copii de opt și respectiv trei ani.

Cele mai citite

Related Articles