În orașul cu poeți, Reșița, există printre jurnaliștii locului și oameni cu o veritabilă înclinație de scriitori, oameni care lasă Banatului de Munte amprenta personalității lor prin har și vocație. Unul dintre ei este Victor Nafiru, ajuns acum unul dintre seniorii jurnalismului bănățean, care dincolo de prestanța profesională, recidivează prin a ne dezvălui sensibilitatea, acuratețea și atașamentul său pentru scris , cu noul său roman „Boschetarul”.

Victor Nafiru și-a lansat noul roman, marți 31 octombrie, în sala de expoziţii „Horaţiu Vornica” a Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, un loc deja consacrat pentru astfel de evenimente.

Povestea merge mai departe prin ceea ce descopăr ca jurnalist și încerc, ca scriitor, să aranjez în paginile unei cărți

Așa cum îl știm, colegul nostru de breaslă, Victor Nafiru, ne-a mărturisit cu emoție:

Lansați o nouă carte, pe lângă profesia de jurnalist, sunteți și un rafinat scriitor. Cui îi este dedicată și despre ce este vorba în această nouă carte?

Din profesia de jurnalist îmi câștig existența și mi-am găsit culoarul în scris. Este vorba de un roman cu o temă generoasă din actualitatea noastră, din imediata noastră apropiere, cu personaje reale, cu ficțiune cât ne permite mâna și stiloul, sau tastatura. Romanul este despre vremurile pe care le trăim, despre dragoste, neputință și o lume care de peste 25 de ani tot încearcă să se schimbe și nu reușește.Cam aceasta-i povestea acestui roman cu multe pagini și tot atâtea trăiri, bucurii și tristețe.

Povestea merge mai departe, o să scrieți și volumul doi ?

La mine povestea cu mersul mai departe este în permanență, pentru că de fiecare dată găsesc un subiect legat de mediul în care trăiesc. Povestea merge mai departe prin ceea ce descopăr ca jurnalist și încerc, ca scriitor, să aranjez în paginile unei cărți.

Cui dedicați această nouă carte ?

Nepoatei mele, de un an și unsprezece luni, în primul rând.

Să vă trăiască.Și o dedicați și cititorilor domniei voastre, dar și ascultătorilor Radio România Reșița…

Da, mulțumesc mult. Le doresc tuturor să citească acest roman.

Felicitări din partea echipei radioului reșițean și îi anunț pe cititorii și ascultătorii noștri că, în curând o să ajungeți în studioul Radio România Reșița cu mai multe amănunte despre acest roman.

Da.Mulțumesc și eu vă felicit pentru ceea ce faceți în acest spațiu generos al Banatului de Munte.

Alături de scriitor au fost prietenii săi, oameni de cultură şi bineînţeles au vorbit despre noul  roman Ada D. Cruceanu,  Marcel Tolcea, din Timişoara, Iacob Roman şi Matei Mircioane.

Până la o nouă întâlnire cu Victor Nafiruși cu viitorele sale romane, putem mărturisi cu admirație, „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris !”

Anca Bica Bălălău

Nota redacției:

Victor Nafiru este  freelancer,  jurnalist profesionist din anul 1994:Timpul şi Sud-Vestul, ambele din Reşiţa. Colaborări cu:Renaşterea bănăţeană, Ziua de Vest, Jurnalul Naţional, România liberă, Gardianul-ediţia Transilvania-Banat, Vocea Clisurii şi Ghimpele. Realizator emisiuni la TV Băleanu. În 2009 a publicat  romanul”Amanţi de sfârşit de săptămână” şi un volum de editoriale apărute în presa vremii: „Dalmaţienii”

DISTRIBUIȚI