O firmă austriacă de proiectare a finalizat studiile de fezabilitate pentru propunerea de construcţie a unui nou pod rutier, în centrul oraşului, lângă Podul de Fier.

Primăriei i-au fost prezentate două variante de urcare şi coborâre pe pod în Lugojul Român. Noul pod este prevăzut a fi ridicat la 15 metri distanţă, în amonte de podul de fier.

Construcţia noului pod, cu tot cu partea de proiectare şi toate aprobările necesare, este prognozată a fi finalizată la sfârşitul lui 2019. Primăria Lugoj a anunţat că va consulta mai mulţi arhitecţi pentru a se decide cu privire la soluţia optimă de construire a podului.

Ion Moldovan

DISTRIBUIȚI