[FOTO] Victime multiple pe DN 6. Este simulat un accident rutier

1241

Planul roşu a fost activat în Caraş-Severin pentru a fi salvate mai multe victime ale unui accident.

Alarma s-a dat pe DN 6, în jurul orei 11.45, unde mai multe forţe specializate în gestionarea situaţiilor de urgenţă au fost chemate la un accident de circulaţie produs între localităţile Zăgujeni şi Constantin Daicoviciu. Din fericire, este vorba doar de un exerciţiu organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al județului Caraș-Severin. Ofiţerul de presă al instituţiei, sublocotenent Elena Tarla, descrie scenariul exerciţiului de cooperare:

„În accident sunt implicate 3 autoturisme, iar în urma producerii evenimentului rezultă un număr de 10 victime cu diferite leziuni, unele dintre acestea fiind încarcerate. După primirea apelului pe 112, au fost alertate de urgență forțele din cadrul inspectoratului nostru și structurile cu care se cooperează în cazul accidentelor cu victime multiple. S-a activat Planul Roșu de intervenție, iar structurile responsabile s-au mobilizat la locul accidentului pentru descarcerarea, acordarea primului ajutor calificat și salvarea victimelor, precum și pentru limitarea și înlăturarea efectelor evenimentului”.

Traficul rutier de pe DN 6 nu a fost afectat, întrucât exerciţiul s-a desfăşurat în parcarea unei benzinării dezafectate, a mai spus Elena Tarla.

Scopului exercițiului vizează verificarea viabilității procedurilor și planurilor operative și de cooperare, fluxului informațional, capacității de reacție și de decizie a factorilor implicați, precum și antrenarea structurilor cu atribuții în gestionarea acestui tip de situație de urgență.

(Sebastian Dragomir)