Tensiunea este cea care a caracterizat – din primul până în ultimul minut! – jocul dintre ACS BĂILE HERCULANE și DINIĂȘANCA DINIAȘ disputat astăzi în Sala de sport ALEXANDRU DUICU – din stațiunea de pe Valea Cernei, oaspetele avetizând încă de la început că nu au venit la poalele Domogledului pentru o plimbare doar de plăcere! După ce au condus ostilitățile pe durata aproape a înntregii partide, jucătoarele din Diniaș au cedat inițiativa în ultimele minute, permițând gazdelor să obțină in extremis o victorie la limită : 21-20 (11-13), meciul contând pentru etapa a VII-a a Campionatului Național de handbal – junioare III  – Seria G!

Echipa din comuna Peciu Nou – din a cărei componență face parte și satul Diniaș – a venit pe Valea Cernei însoțită de un grup de suporteri frenetici, formată din părinții și colegii jucătoarelor, care și-au încurajat favoritele! Asta și pentru că nu pot urmări evoluția favoritelor lor de pe teren propriu, deoarece sala de sport nu este omologată pentru desfășurarea meciurilor în prezența spectatorilor!

Încă din startul partidei oaspetele au trecut la cârmă, deschizând scorul și păstrând diferența de un gol mai bine de 10 minute! Atât de o parte, cât și de cealaltă au fost numeroase greșeli tehnice sau ocazii risipite cu ușurință, ceea ce a permis oaspetelor să se distanțeze la două goluri în min. 12 : 4-6! Cinci minute mai târziu diferența a crescut la patru goluri (6-10), portarul formației din Diniaș, Roxana Buhai, apărând foarte bine! Trezite după acest șoc, „zeițele Cernei” au încercat să revină în joc și să plece într-o cursă de urmărire, reușind ca în min.21 să reducă diferența la două goluri (9-11), care s-a păstrat și la finalul primei reprize : 11-13!

Partea a doua a jocului a început tot în nota de dominare a oaspetelor, care s-au desprins din nou la patru goluri : 11-15 în min.32! Fetele de pe Valea Cernei au din nou o revenire spectaculoasă și în decurs de patru minute reușesc să egaleze la 15, iar cu patru minute înainte de final conduc pentru prima dată în acest meci pe tabela de marcaj (20-19), prin golul înscris de Denisa Drăgulescu din aruncare de la 7 metri! Finalul a fost unul incandescent, gazdele se distanțează la două goluri, dar până la ultimul sunet al sirenei formația vizitatoare reușește doar să reduca diferența la un singur gol : 21-20! O victorie de moral pentru echipa din stațiunea bimilenară de pe Valea Cernei, înaintea ultimelor două meciuri din turul campionatului, în care se vor deplasa la Sânnicolau Mare și vor primi vizita fetelor de la Liceul Teoretic TRAIAN LALESCU  din Reșița!

IONELA SOMAI (DINIĂȘANCA DINIAȘ): „E greu de explicat în cuvinte cum am simțit meciul din teren! Dacă nu poți să joci pe teren, e foarte greu, nu ai cuvinte să explici așa ceva! E foarte dur jocul și arbitrii au fost foarte duri, într-o parte au ținut și cu noi, dar într-o parte au ținut și cu ele, s-a văzut! Ne-am înecat la mal pentru că am fost și obosite… Nu pot să dau vina pe arbitrii, este vina noastră!”

VLASTIMIR TODOROV – antrenor DINIĂȘANCA DINIAȘ : „În primul rând vreau să spun că îmi pare bine că am venit aici, la Herculane, la niște oameni care vor să facă ceva și vor să sprijine dezvoltarea handbalului românesc, de la copii, inclusiv cei din mediul rural, cum dealtfel și noi facem în comuna noastră! Eu îi felicit încă odată și le doresc din toată inima succes, felicit fetele pentru victoria pe care au obținut-o, însă trebuie să spun un lucru : de multe ori jocul, cum a fost și astăzi, depășește valoarea arbitrilor care vin la acest nivel al junioarelor III! Ei ar trebui să se ridice la nivelul jocului de handbal care a fost practicat și cred că și publicul de aici, care a fost fair-play, a văzut acest lucru, a văzut un meci de calitate, a văzut o luptă, a văzut copii care vor să joace și care vor să dea gol! După cum ați văzut că a decurs tot meciul, am condus tot meciul, am avut chiar la un moment dat siguranța că scorul nu se poate întoarce, însă nu puteai ca pe lângă ambițioasă – fetele au fost super din punct de vedere sportiv! – să te lupți și cu încă doi arbitrii! Le doresc tuturor celor din Herculane ca acest pas în handbal să fie primul, dar nu și ultimul în această privință! Felicitări!”

ANASTASIA CARAIMAN (ACS BĂILE HERCULANE) : „Am avut multe emoții la primul meci ca portar, îmi era frică că nu voi putea să apăr și n-o să pot să-mi ajut echipa, dar până la urmă a fost un meci câștigat cu multă voință și muncă! A fost foarte emoționant și când ne-au condus ele, dar după aceea noi, fiind o echipă foarte unită, am reușit să le depășim!”

TOMA DRĂGOIU – antrenor ACS BĂILE HERCULANE : „A fost o victorie la limită, aș vrea să felicit în primul rând fetele mele pentru dăruirea pe care au avut-o astăzi, dar în același timp aș vrea să felicit și fetele de la Diniaș, care au jucat foarte bne astăzi și am jucat până în ultima secundă a meciului! Pe bancă am simțit o tensiune maximă, ce să vă spun, atâta timp cât am jucat până în ultima secundă vă dați seama cum a fost! Factorul psihologic ne cam joacă feste în ultimul timp, așa că mai avem de lucru, dar eu cred în fetele mele și eu sper că și ele cred în mine și să ducem până la capăt acest proiect!”

ACS BĂILE HERCULANE : Bianca Neda, Anastasia Caraiman – Andrada Boangiu, Mariana Domilescu, Denisa Drăgulescu, Bianca Toloș, Andra Cherciu, Georgiana Geosanu, Olivia Bătăiosu, Iasmina Pătășanu, Maria Soroceanu, Alexia Rain, Ana Maria Molnar, Geanina Papavă. Antrenor – Toma Drăgoiu.

DINIĂȘANCA DINIAȘ : Roxana Buhai – Melinda Vigh, Cristina Boghian, Iasmina Pop, Ionela Somai, Andreea Barbu, Laura Vingărzan, Carmen Coste, Olivia Radu, Ana Maria Spânu, Paula Sârbulov, Andreea Pușcaș, Ana Maria Barbu. Antrenor – Vlastimir Todorov; antrenor secund – Dan Buzan.

Au arbitrat : Mirel ȘERBAN și Eugen LUPU – ambii din Drobeta Turnu Severin.

Paul-Sever SMADU