“Leoaicele” din Giarmata au făcut legea cu “Zeițele Cernei”!

Privit prin prisma rezultatului final de pe tabela de marcaj, s-ar părea că meciul a fost la discreția gazdelor, însă pe teren jocul a avut două reprize diametral opuse, la capătul cărora fetele din Giarmata au demonstrat că nu se află întâmplător printre fruntașele grupei, impunându-se la o diferență clară : ACS LEU GIARMATA – ACS BĂILE HERCULANE 21-11 (9-7), într-un meci contând pentru etapa a VI-a a Campionatului Național de handbal junioare III – Seria G.

Așa cum ne-au obișnuit la meciurile susținute în deplasare, înainte de începerea partidei componentele echipei din Băile Herculane au împărțit spectatorilor prezenți în Sala SPORTURILOR din Giarmata în număr destul de mare, materiale promoționale cu Complexele hoteliere Diana și Afrodita, precum și stațiunea de pe Valea Cernei!

Startul primei reprize a aparținut gazdelor, care încă din min.4 și-au asigurat o diferență de două goluri (2-0), pe care au păstrat-o pe tot parcursul reprizei, chiar dacă în unele momente jucătoarele de pe Valea Cernei s-au apropiat la un singur gol, dar nu au reușit egalarea. Totuși, s-au înscris puține goluri, portarul oaspetelor fiind într-o formă bună, apărând chiar două aruncări de la 7 metri, iar în atac ambele echipe s-au întrecut în ratări, din toate pozițiile! Pe acest fond, “leoaicele” au reușit să se distanțeze la trei goluri cu două minute înainte de terminarea reprizei : 9-6, oaspetele reușind ca până la pauză să reducă diferența cu un gol : 9-7!

Partea a doua a început cu un gol înscris de formația de pe Cerna, după care aceasta a devenit de nerecunoscut, căzând la capitolul psihic, un capitol deficitar la nivelul echipei! Profitând de noua situație de pe teren, jucătoarele din Giarmata nu s-au lăsat invitate la joc și au înscris gol după gol, scorul luând ușor proporții : 15-9 în minutul 33! Ineficacitatea jucătoarelor de pe teren s-a făcut apoi simțită timp de cinci minute, în care niciuna dintre echipe nu a reușit să înscrie, după care gazdele și-au mărit avansul pe tabela de marcaj la 16-9, iar cu două minute înaintea ultimului semnal al sirenei s-a stabilit deja rezultatul final : 21-11!

Daria BOGHINĂ (ACS LEU Giarmata) : “A fost o experiență foarte frumoasă, mi-a plăcut foarte mult să joc cu o echipă cu care nu am avut experiență și sper ca data viitoare când vom mai juca să fie mult mai bine! În teren a fost foarte greu, au o apărare foarte bună, au luat și multe goluri, dar nu pot spune că sunt o echipă slabă… sunt o echipă bună! Vreau să mă țin în continuare de acest sport, pentru că îmi place foarte mult handbalul și să cresc în ochii celor care cred că o fată mică poate să ajungă undeva sus, în handbal!”

Doina PICU – antrenor ACS LEU Giarmata : “A fost un meci foarte greu, având în vedere că am jucat cu o echipă foarte ambițioasă și agresivă, o echipă care greu și-a vândut pielea aici, la noi, dar e de bun augur acest meci, pentru că o victorie înseamnă mult pentru noi! Se place că adversarelor nu le place apărarea pe linie, nu au aruncările de afară, ceea ce nouă ne-a convenit, studiindu-le din timp pe aceste jucătoare, care formează o echipă foarte bună! Având probleme cu talia, sper ca fiecare punct al meu să fie câștigat, atât acasă, cât și în deplasare! Suntem ca niște furnicuțe, chiar dacă suntem leoaice, încercăm să strângem tot! Ne dezavantajează talia și sper să terminăm pe primul loc și să ne calificăm mai departe!”

Iasmina PĂTĂȘANU (ACS Băile Herculane) : “Am pierdut astăzi din prostia noastră! Nu am jucat în echipă, nu am stat împreună și nu am jucat cu ambiție! Sperăm să câștigăm meciul următor, de acasă, cu echipa din Diniaș!”

Toma DRĂGOIU – antrenor ACS Băile Herculane : “Din păcate, în această după-amiază fetele noastre au pierdut la un scor destul de mare, la zece goluri… Asta este, se mai întâmplă! Consider că în prima repriză fetele au jucat destul de bine, dar în a doua repriză, pe fond psihic – cel puțin asta este părerea mea! – fetele au clacat! Vechea problemă, partea psihică și lipsa lor de experiență! Aș vrea să felicit echipa din Giarmata care este foarte bună și le doresc succes în continuare!”

ACS LEU GIARMATA : Melinda Rus, Andreea Nistor – Rut Chifuleac, Sorina Coneac, Doriana Ivașcu, Beatrice Dascălu, Denisa Huzdup, Daria Băghină, Daniela Martin, Nina Cristescu, Monica Cobzariu, Melissa Torok, Raluca Cernea, Ana Marin, Bianca Cojocariu, Alexandra Popoviciu. Antrenor : Doina Picu.

ACS BĂILE HERCULANE : Bianca Neda – Mariana Domilescu, Denisa Drăgulescu, Monica Toloș, Andra Cherciu, Anastasia Caraiman, Georgiana Geosanu, Iasmina Pătășanu, Maria Soroceanu, Olivia Bătăiosu, Alexia Rain, Ana Maria Molnar, Geanina Papavă. Antrenor : Toma Drăgoiu.

În clasament conduc ACS LEU GIARMATA și ȘCOALA GENERALĂ NR.7 TIMIȘOARA –  fiecare cu câte 10 puncte, urmate de LICEUL TEORETIC TRAIAN VUIA REȘIȚA ȘI HC JIMBOLIA – cu cîte 9 puncte. ACS BĂILE HERCULANE ocupă locul 7 cu 4 puncte, iar în etapa viitoare va întâlni pe teren propriu echipa DINIĂȘANCA DINIAȘ.

Au arbitrat : Aurel Moldoveanu și Andrei Moldoveanu (ambii din Arad).

Paul-Sever SMADU

 

 

De același autor

Related Articles