[VIDEO-FOTO] Hercules Maraton 2017

302

Aproape 400 de concurenţi din ţară, dar şi din străinătate s-au aliniat la startul cursei HERCULES MARATHON 2017. Startul a fost dat de Horia Colibăşanu, cunoscutul alpinist român care, recent a urcat Vârful Everest! Plecarea a avut loc de la podul peste râul Cerna de la coada Lacului Prisaca, iar sosirea este în poiana din apropierea Motelului Dumbravă, pe partea dreaptă a Cernei.

Aseară a avut loc festivitatea de premiere la diverse categorii de vârstă în cele două probe, iar principalul organizator, Ioan Icma de la Clubul Alternative Timişoara a tras concluziile:

“Mişcarea şi sportul aduc cu siguranţă sănătate fizică şi mentală. Alături de colegii de club, ne-am străduit an de an să facem această manifestare, deşi suntem tot mai puţini cei care ne implicăm. E tot mai greu de organizat. Totul e bine, când se termină cu bine. Au participat aproape 400 de  concurenţi, am înregistrat doar un abandon la semimaraton şi două abandonuri la maraton(concurenţi nu s-au încadrat în timpul limită, dar au trecut linia de sosire). Nu am avut niciun accident grav, doar 2-3 minore cu zgârieturi. Toată lumea a fost mulţumită, fericită. La premiere a fost o atmosferă deosebită şi am tras concluzia că nu trebuie să ne oprim aici, merită să continuăm acest concurs tradiţional şi în anii următori. Lucrurile importante nu se obţin foarte uşor. A fost o e ediţie reuşită a Hercules Maraton, desfăşurată pe vreme splendidă.  Mulţumim, încă o dată, Radio Reşiţa pentru sonorizare şi pentru sprijinul în promovarea concursului şi sperăm să colaborăm şi la ediţiile viitoare.”

Sportivii au  parcurs 21,5 km în proba de semimaraton şi aproape 45 km la maraton, pe un traseu splendid din Munţii Cernei, care include cătunele Dobraia şi Ineleţ, aparţinătoare comunei Cornereva, premierea făcându-se pe categorii de vârstă, la feminin şi masculin.

 

”Sunt pregătit din toate punctele de vedere! Este prima mea participare la Hercules Marathon! Avem noroc şi de vreme frumoasă, soare, va fi plăcut!, ne-a declarat unul dintre sportivi. Am făcut mai multe maratoane anul acesta şi cred că sunt pregătită! Am participat şi anul trecut la acest maraton, îmi place foarte mult peisajul, Băile Herculane le iubesc! Traseul e dificil, dar este alergabil,nu este atât de tehnic! Aşteăt să văd peisaje extraordinare, aştept să văd nuanţe, culori de toamnă, să mă bucur de cursă, de fiecare minut petrecut aici, de aerul din Herculane şi să alerg bine!”, ne mărturiseşte o maratonistă din Bucureşti.

De la locul startului, organizatorii s-au deplasat la locul sosirii, în poiană, iar primii sportivi, cei de la semimaraton, au ajns după aproape două ore de alergare! La băieţi, primii au trecut linia de sosire Ştefan Daniel Lupu şi Ionuţ Sebastian Măran, iar la fete,în ordine, Raluca Trânc şi Adriana Klein. Prima semimaratonistă care a ajuns la linia de sosire ne-a declarat : A fost o cursă foarte solicitantă! E primul semimaraton montan şi a fost solicitant! Am ajuns mai bine decât mă aşteptam şi mă simt foarte bine… sunt terminată!

Peste puţin timp vor ajunge la final şi primii maratonişti, dar competiţia se va încheia după orele serii, când toţi concurenţii vor trece linia de sosire!

Paul-Sever Smadu