Răzvan Burleanu, prezent în vestul țării

30

Președintele FRF este de părere că existenţa unei legi unitare în sport ar rezolva multe dintre aceste neajunsuri și îngrădiri de care se lovesc administrațiile locale când vine vorba despre finanţarea activităţilor sportive.

Primăria Arad va continua să sprijine fenomenul sportiv la nivel local, atât prin finanțări directe cât și prin investiții în bazele sportive. Alături de complexele sportive care vor apărea în Micălaca și pe Mărului, refacerea stadionului „Francisc Neuman” (lucrare estimată a se finaliza în primăvara anului viitor), Primăria anunţă că la până finele acestui an vor fi încheiate și lucrările la stadionul „Motorul” . Acestea sunt numai câteva dintre aspectele punctate de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, prezent la întâlnirea președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu cu primari și conducători de cluburi din județul Arad.

Întâlnirea din Sala Ferdinand a Primăriei municipiului Arad a constituit un bun prilej pentru a se discuta despre sportul arădean şi găsirea unor soluţii la problemele care există în această zonă.

În contextul finanțărilor directe către diverse activități sportive, primarul Falcă a declarat: „Vreau să sprijin fotbalul feminin atât din necesitate, cât și strategic vorbind.”

Această afirmație i-a adus edilului felicitări din partea președintelui FRF, care a afirmat că în ultimii trei ani fotbalul feminin a câștigat tot mai mult teren în rândul tinerelor. „Sunt fericit că ați luat această decizie. Dacă acum trei ani de zile erau 2000 de practicante ale acestui sport, azi vorbim despre 52000 de femei care joacă fotbal.”.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu a fost prezent la Arad pentru a participa la deschiderea oficială a cursului de specializare „Management sportiv – Administrator structuri sportive”, organizat de Federația Română de Fotbal la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

sursa foto: birou de presă Arad