[FOTO-AUDIO] Hercules Maraton, alergare montană într-o simfonie de culori în Munții Cernei

273

La finalul acestei săptămâni va avea loc la Băile Herculane Hercules Maraton – concurs de alergare montană, ce a ajuns la ediția a 7-a.

S-au înscris online peste 460 de participanți, dar cei care mai doresc să ia parte la întreceri se mai pot înscrie înainte cu o seară de startul competiției(vineri, 20 octombrie). Și în acest an Hercules Maraton include două probe, cea de semimaraton –peste 21 de km și cea de maraton, în care se va alerga peste 40 de km. La această oră organizatorii, Clubul Sportiv Alternative Timișoara delimitează traseul, îl pregătesc pentru probe, într-o atmosferă și un peisaje minunate.

Traseul concursului cuprinde un areal întins: DN 67 D-Valea Cernei, Biserica Dobraia, Poiana Lunga, sat Bogâltin, creasta munților Cernei-cătun Ineleț-sat Prisăcina- Motel Dumbrava. Este amenajat cu precădere pe drumuri forestiere, de căruță, tractor, poteci turistice, ciobănești.

Startul se va da de la ora 9.00, de pe Drumul Național 67 D, între Băile Herculane și Baia de Aramă. Circulația va fi restricționată timp de 20 de minute, sâmbătă 21 octombrie, când are loc Hercules Maraton.

Radio Reșița este și în acest an alături de pasionații de alergare montantă fiind partener media și la ediția din acest an.

Cristina Corocan