Carnagiu pe DN2. Accident soldat cu 4 morți și patru copii răniți

Un accident auto cu opt victime, dintre care patru decedate, trei inconștiente și una conștientă, s-a produs sâmbătă pe DN2 E la Cornu Luncii, județul Suceava, fiind implicate două autoturisme a transmis Agerpres.

ISU Suceava a activat, în urma aciidentului, planul roșu de intervenție iar la fața locului acționează un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru victime multiple, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de terapie intensivă SMURD și patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, a transmis biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

În accident au fost implicate două autoturisme, unul dintre ele intrând pe contrasens.

Potrivit IGSU, unul dintre cei patru copii răniți în accident a fost preluat de o mașină civilă iar ulterior a fost predat unei ambulanțe. Ceilalți trei copii și un adult au fost transportați la spital cu ambulanțele.

Update: ora 19.30 Raed Arafat, șeful DSU, a declarat la Digi24 că cele patru persoane decedate sunt adulte. În total au fost 5 răniți, din care un alt adult este în stare critică iar un copil în stare gravă; ceilalți răniți sunt copii și au suferit răni ușoare.

Update 19:50. Copilul grav rănit în urma accidentului și-a pierdut viața la spitalul din Fălticeni a relatat Digi 24. Ceilalți patru răniți au fost transferați la Spitalul județean de urgență Suceava. În accident a fost implicată familia unui preot din județul Suceava. Preotul și-a pierdut viața pe loc, la fel și sora lui și soţul acesteia. Presa locală relatează că preotul se deplasa spre Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva.

De același autor

Related Articles