Spania:Premierul Mariano Rajoy îi cere lui Carles Puigdemont să clarifice dacă a declarat sau nu independenţa Cataloniei

14

Premierul spaniol Mariano Rajoy i-a cerut miercuri preşedintelui Generalitat de Catalunya, Carles Puigdemonţ să clarifice dacă a declarat independenţa înainte ca Madridul să adopte vreo măsură pentru a prelua controlul asupra acestei regiuni autonome, scrie Agerpres.

Cabinetul a convenit să îi ceară oficial guvernului catalan să confirme dacă a declarat sau nu independenţa. Răspunsul din partea liderului catalan va decide evenimentele viitoare, în următoarele câteva zile”, a spus Rajoy. El a adăugat că va continua să acţioneze într-o manieră ‘prudentă şi responsabilă’.

În luarea sa de poziţie, Mariano Rajoy a criticat conducerea catalană pentru crearea de confuzie în jurul declaraţiei de independenţă.

Şeful executivului de la Madrid a făcut astfel primul pas către activarea articolului 155 al Constituţiei spaniole, o aşa-numită ‘opţiune nucleară’ care i-ar permite să suspende autonomia politică a Cataloniei şi să preia controlul asupra acesteia. Legea fundamentală spaniolă nu prevede însă niciun termen limită în care guvernul de la Madrid trebuie să primească un răspuns la această solicitare.

Şeful executivului catalan Carles Puigdemont a anunţat marţi seară o suspendare a declaraţiei de independenţă a regiunii, lansând în schimb un apel la dialog ca parte a parcursului Cataloniei către secesiunea de Spania. Puigdemont a afirmat că referendumul din 1 octombrie i-a dat executivului său mandatul de a transforma Catalonia într-un ‘stat independent’, dar că acest proces ar trebui să fie îngheţat în aşteptarea altor tratative.

foto: stirileprotv.ro

DISTRIBUIȚI

Lasă un comentariu