Cea de-a -XXXVI-a ediţie a manifestării „Reşiţa în 10 dimensiuni”, organizată de Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiu a continuat astăzi de la ora 17, când   a fost dezvelit în mod oficial bustul regretatului artist Iulian Vitalis Cojocaru-„Paznicul cerului”.

Un eveniment plin de emoție pentru toți cei ce l-au cunoscut, apreciat și respectat, trecut în programul manofestărilor  „Reşiţa în 10 dimensiuni”, de Marian Apostol, cu doesebită apreciere, un omagiu adus marelui artist în numele întregii comunități.

Cea care i-a fost partener de viață, soția artistului, Geta Cojocaru a mulțumit întregii audiențe, mărturisind cu emoție că este copleșită de moment, dar și bucuroasă fiindcă maestrul Bebe Cojocaru a iubit cu intensitate maximă Reșița și Banatul de Munte, dăruind acestor locuri întreaga sa viață.

Este un moment de bucurie pentru mine, de bucurie tristă, dar totuşi bucurie.Astăzi prin poarta prieteniei deschisă de Bebe,atât timp cât a trăit, au intrat cei doi prieteni, artiştii bulgari cu care Bebe visa la o Republică care să se cheme Balcan Art.Lor le mulţumesc că au făcut acest dar Reşiţei şi nouă tuturor spre aducere aminte a celui care a fost Iulian Vitalis Cojocaru, căruia îi plăcea să se numească zugrav şi nu artist plastic.Mulţumesc tuturor pentru toate eforturile făcute, acelor prieteni care de–a lungul a 3 ani s–au tot chinuit să găsească un loc de amplasament pentru bust şi nu în ultimul rând lui Marian Apostol care a împlinit acest vis, nea mărturisit doamna Geta Cojocaru.

Manifestarea „Reşiţa în 10 dimensiuni” a continuat cu o lansare de carte a lui Dumitru Cristănuș – Poezii.

„Întâlniri remarcabile” cu un senior al culturii bănățene, Titus Crisciu

Seara s-a încheiat în aceeași cheie a emoției și recunoștinței  cu un eveniment dedicat acordării titlurilor de Senior al Culturii scriitorilor: Olga Neagu, Constantin Rupa, Anton Georgescu.

Mâine de la ora  16, un senior al culturii bănățene, Titus Crisciu ne așteaptă cu o nouă carte: „Întâlniri remarcabile”. Așa cum ne-a obișnuit scriitorul ne dezvăluie o nouă provocare realizată cu har și dragoste de oamenii și locurile Banatului de Munte.

De la ora ora 18, vlăstarii creionului care au participat la Concursul Național de Poezie ,,Ion Chichere”, ediția nr II, vor primii din partea juriului premiile pentru talentul și harul lor.

Seara se va încheia cu un spectacol de muzică folk  la care participă  cantautorii; Dinu Olărașu, Cristian Buică, Dan Vana, Marcel Boța (cobză), și actorii Marian Stan, Eugen Drăghin.

Intrare liberă.

Anca Bica Bălălău

Nota redacţiei:

Impresiile şi mărturisirile celor ce–au onorat momentul dezvelirii bustului lui Iulian Vitalis Cojocaru, miercuri, 11 octombrie, de la ora 22:15, la emisiunea Boema.

 

Miercuri, 11.10.2017

Ora 13. Simpzion: Dialog despre trup si suflet.

Prezintă:

– Prof. Mihai Șerbu

– Prof. Mircea Marila

– Marian Apostol, va face o prezentare a pelerinajului pe care l-a facut in acest an pe Camino Frances, până la Santiago de Compostela. Prezentarea va fi dublată și de un montaj foto, cu imagini de pe traseu.

ora 19. Teatru: Vreau să fiu actriță, de Robert Mauro.

Un spectacol cu muzică live, în interpretarea artistei Anca Sigărtău, dedicat maestrului Liviu Ciulei.

Radio România Reșița este partener media al manifestării „Reşiţa în 10 dimensiuni”

Lasă un comentariu