Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus vineri măsuri de intervenție în sprijinul populației care ar putea fi afectată de fenomenele meteo periculoase, anunțate de meteorologi pentru mai multe județe din sudul și sud-estul țării, scrie Agerpres.

Meteorologii au anunțat Cod galben de ploi abundente, intensificări ale vântului și ninsori pe crestele munților, de sâmbătă dimineață, fiind afectate 17 județe (Argeș, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Covasna, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vâlcea, Vrancea) și zona București-Ilfov.

La nivelul unităților operative ale IGSU din județele vizate, peste 2.800 de pompieri cu 600 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților publice locale. IGSU precizează că, pentru asigurarea acțiunilor preventive la nivelul comunităților, au fost înștiințate asupra atenționării toate comitetele locale pentru situații de urgență ale localităților aflate sub incidența codurilor de vreme rea.

Având în vedere că sunt preconizate efecte asupra populației, în județele aflate sub incidența avertizărilor meteorologice s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență. Totodată, la nivelul zonelor vizate, sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor poate produce inundații. Pentru asigurarea acțiunilor în sprijinul administrației publice locale și comunităților, pompierii din cadrul subunităților operative au verificat și pregătit mijloacele tehnice de intervenție la inundații, constând în motopompe de mare capacitate, bărci și autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei”, se precizează într-un comunicat al IGSU, transmis vineri AGERPRES. Potrivit sursei citate, dacă situația din teren o va impune, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență se vor activa grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, care au în componență reprezentanți ai tuturor structurilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență. La nivelul ISU București-Ilfov a fost făcută informarea populației și formularea de recomandări aferente fenomenelor meteo periculoase, prin intermediul canalelor de comunicare instituțională (Facebook, site, Twitter) și prin intermediul panourilor cu afisaj electronic. Pe durata codului se va activa Centrul de Coordonare și Conducere a Intervenției la nivelul municipiului București și județului Ilfov.

Specialiștii IGSU le recomandă cetățenilor ca pe timpul intensificării vântului și căderilor de grindină să se adăpostească în locuințe sau alte spații închise care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță de copaci sau stâlpi de electricitate. Populația din zonele vizate de avertizări este sfătuită să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.