Ziua mondială a zâmbetului

Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie, în acest an fiind marcată la 6 octombrie.

În 1963, artistul american Harvey Ball a creat imaginea “faţă zâmbitoare” (smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte şi o paranteză “închisă”, pe care, în prezenţ oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-şi exterioriza emoţiile pozitive. Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toţi oamenii ar trebui să acorde cel puţin o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase şi a-i face pe alţii să zâmbească, potrivit www.worldsmileday.com/.

Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În acelaşi an, Harvey Ball a fondat şi World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului internaţional.

Deşi pentru mulţi, zâmbetul este un simbol al plăcerii, sociabilităţii, fericirii sau amuzamentului, totuşi nu orice fel de zâmbet ar trebui să fie astfel interpretat. De pildă, neurologul francez Guillaume Duchenne (1806-1875) a descoperit că zâmbetul autentic angajează atât muşchii aflaţi în zona gurii, cât şi pe cei din zona ochilor. Zâmbetul doar ”din buze” este, aşadar, doar un surâs prefăcuţ ce poate semnaliza în cel mai bun caz politeţe sau intenţii nu tocmai prietenoase.

Cercetarea lui Duchenne avea să fie confirmată de psihiatrii celebri precum Hervey Cleckley sau Robert Hare, care au delimitat concret zâmbetul sincer de cel ”superficial”, arătând că acesta din urmă este deseori folosit de persoanele obişnuite să-i manipuleze pe cei din jur.

Cele mai citite

Related Articles