Astăzi, 03 octombrie, a fost semnat un protocol de colaborare între Ministerul Tineretului şi Sportului, Televiziunea Română, Radio România şi agenţia Agerpres.

Au fost stabilite condiţiile generale de lucru privind derularea protocolului, având ca obiectiv susţinerea sportului românesc, precum şi promovarea strategiilor Ministerului în domeniu.

Semnarea acestui protocol vine în contextul în care mişcarea sportivă românească are nevoie de o strategie unitară pe termen mediu şi lung şi de implicarea pe mai multe paliere a factorilor implicaţi – Ministerul Tineretului şi Sportului, ca responsabil cu implementarea politicilor pentru sport şi a instituţiilor media publice pentru a promova sportul şi beneficiile sale, conform rolului pe care îl au, acela de informare publică şi de diseminare a mesajelor de interes public general.

„Viitorul sportului românesc este responsabilitatea tuturor celor implicaţi în sporţ a tuturor factorilor decizionali, precum şi a instituţiilor mass-media publice. Este extrem de important ca fiecare dintre noi să înţelegem că avem un rol major în construcţia societăţii pe care ne-o dorim, precum şi în formarea opiniei publice. Mă bucur că am găsit deschidere şi viziune la toate cele trei instituţii publice de media şi sunt convins că vom implementa numeroase proiecte împreună şi vom reuşi să îi convingem pe români că sportul este benefic şi necesar sănătăţii, dar ne adduce şi multe satisfacţii prin rezultatele obţinute de campionii noştri. Sportul din România are nevoie de implicarea noastră, a tuturor!” a declarat ministrul Marius Dunca.

Implicarea decidenţilor guvernamentali, a instituţiilor mass-media, identificarea unor modalităţi concrete în atragerea tinerilor către sporţ implicarea sportivilor care s-au retras din activitatea sportivă sunt punctele de interes care se vor regăsi într-un calendar comun de acţiuni viitoare.

Semnarea Protocolului de colaborare a fost facută de Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, Directorul General interimar al TVR, Doina Gradea, Preşedintele Director General al Radio România, Georgică Severin şi Directorul General al Agenţiei Agerpreş Alexandru Giboi.

DISTRIBUIȚI

Lasă un comentariu