Luna octombrie aduce scumpiri în lanţ!

Facturile la energie electrică şi gaze, precum şi preţul carburanţilor la pompă, se vor majora din nou începând de astăzi, ceea ce va produce un val de scumpiri în lanţ pentru cele mai multe produse şi servicii, în special pentru alimente, toate acestea concomitent cu creşterea ratelor la bănci.

De astăzi se majorează preţul la energia electrică, în medie, cu 3,45 lei pe lună, pentru suta de kilowaţi – a decis Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei . Tot de astăzi, ar putea creşte, în medie, cu 6% şi costul gazelor pentru consumatorii casnici. Între timp, o comisie parlamentară de anchetă va verifica dacă ANRE şi-a îndeplinit obligaţiile legale sau a permis un joc al preţului la energie în ultima perioadă. O nouă scumpire se va înregistra, şi la pompă: acciza la carburanţi va fi majorată cu 16 bani pe litru.

Astfel că, potrivit site-urilor companiilor petroliere, preţul celor mai ieftine sortimente de carburanţi a ajuns aproape de 5 lei pe litru, după ce, la mijlocul lunii septembrie, era de circa 4,7 lei la motorină şi 4,8 lei la benzină. În ceea ce priveşte sortimentele premium, acestea au depăşit deja pragul de 5 lei pe litru.

Problema cea mai mare este că aceste produse – energie, gaze şi carburanţi – sunt folosite în masă şi duc la scumpiri în lanţ pentru aproape toate produsele şi serviciile din economie, întrucât ele influenţează atât costurile de producţie, cât şi segmentul de transport şi comercializare.

Spre exemplu, este de aşteptat ca alimentele să se scumpească în final cu 5-6%, consideră Dragos Frumosu, preşedintele federaţiilor sindicale din industria alimentară.

Sursă: Rador

Cele mai citite

Related Articles