Miklós Bács  reprezintă pentru multe generații de studenți un mentor care le deschide aripile pentru zbor către luminile rampei. Născut pe 27 septembrie, 1964,  într-o familie ce a contribuit la zestrea patrimoniului cultural românesc, Miklós Bács este un punct de reper pentru făcătorii și iubitorii de teatru din țara noastră.

Actor   la Teatrul Maghiar din Cluj,Miklós Bács este  totodată unul din cei mai apreciaţi pedagogi teatrali din România și  joacă rolul titular în următoarele reprezentaţii ale spectacolului „Faust”, regizat de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, îmbogățind scena teatrală cu un rol de compoziție ce întregește meșteșugul artistic al impresionantei sale cariere.

Pentru al doilea an director artistic al Galei Tânărului Actor, dascălul Facultății de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca şi actor al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Miklós Bács, pune accentul pe caracterul de formare profesională a concursului, proiect UNITER destinat tinerilor actori, absolvenţi de licenţă.

După Comedia delArte noi nu mai avem o meserie sau nu este restrânsă în jurul unei singure direcții

Cu acest prilej am avut bucuria unui dialog cu domnia sa:

Sunteți, dacă ne permiteți, un prieten al Radioului Reșițean, dar cel mai mare rol pe care-l faceți pentru neamul ăsta este că țineți candela aprinsă a talentului actoricesc, a tot ce înseamnă Artă.

  • Vă mulțumesc tare mult.

Aveți al doilea an consecuti de când vă ocupați de Gala HOP Nu vă întreb câți copii aveți, pentru că în afară de fetița dumneavoastră, proaspătă absolventă și studentă, aveți foarte mulți copii, multe generații v-au trecut prin mâini, copii pe care i-ați crescut dumneavoastră în facultat, dar acum lucrați cu copii de la toate universitățile din țară.

  • Acum sigur că așa arată situația din exterior. Din păcate, contextul Galei HOP și formatul său, nu permit totuși un lucru serios. Și eu mi-am dorit să pot lucra cu ei, în schimb timpul este foarte-foarte scurt. De fapt, întreaga Gală se desfășoară cu o preselecție de 3 zile în care ei vin cu niște lucrări pe care le putem discuta sumar, fiind foarte mulți, după aceea nu mai există decât cele 4 zile de la Costinești – timp insuficient de a lucra, realmente, cu ei, eu personal. Singurul lucru pe care-l fac este să dau tema, să organizez niște ateliere pe punctele esențiale din formarea lor profesională, dar lucrul meu DIRECT cu ei este, din păcate, aproape inexistent.

Anul trecut ați debutat și în această postură. Cei care au câștigat, cu ce v-au impresionat cel mai mult?

  • Eu, personal, nu fac parte nici din juriul de preselecție, nici din juriul Galei HOP. Așadar nu sunt alegerile mele, dar juriul este numit de mine și anul trecut și anul acesta am avut onoarea și plăcerea să primesc acceptul unor mari personalități. Deci juriile au fost foarte profesioniste iar eu am avut o totală încredere în hotărârile lor. A avut loc o schimbare, aș îndrăzni să zic, anul acesta juriul a fost mai riguros: anul trecut am avut aproape 40 admiși, anul acesta doar 21. La ora actuală, aici, la Costinești sunt ”vârfurile”. Cu această direcție de ”școală” pe care am încercat să o introduc, s-a produs marea schimbare de concepție asupra Galei. Este singura gală de artă a actorului din toată țara, la care participă tineri, e singura de acest gen. Am considerat că pe lângă importanța concursului propriu-zis, ar trebui să existe o latură de formare profesională, de școală, de studiu, de orator, pe care am încercat să o introduc prin această probă de perfecționare – un fel de laborator care se axează pe proces și nu pe rezultat și o a doua probă în care este prezentată lucrarea lor și care e deja o lucrare finită, care de fapt reprezintă fundamentul pentru a alege cel mai bun actor.

Mai este valabilă pentru tânăra generație sintagma ”Iubește arta din tine și nu pe tine în artă”, conceptul lui Stanislavsky ?

  • Aș îndrăzni să spun că da. Încercarea de a-i întoarce spre profesie, spre profesionalism și nu spre superficialitate, e și obiectivul meu principal. De asta au fost cele două teme foarte grele, să recunoaștem, anul trecut a fost Shakespeare, anul acesta este Cehov, sigur că sunt vârfuri, sunt pietre de încercare pentru un actor experimentat, darmite pentru un tânăr începător. Dar cred că trebuie să te mîsori cu Everestul de la bun început, așa că nu le este ușor nici ca program, nici ca tematică propusă, dar se descurcă cu curaj, ceea ce este foarte important în meseria asta, cu curiozitate și deschidere pentru propria lor profesie și astea toate le dau o anumită atitudine față de profesia lor.

Cum vedeți acum un personaj din ”Cele trei surori”, trecând de la Heda Gabler și ajungând la Sarah Kane?

  • Tocmai asta e și marele pariu al actoriei din ziua de azi. După Comedia delArte noi nu mai avem o meserie sau nu este restrânsă în jurul unei singure direcții. Noi trebuie să corespundem infinitelor direcții din ceea ce numim azi teatru, ăncepând de la teatrul-fizic până la teatrul-dans, teatrul-psihologic. Realmente, este o situație foarte dificilă, e altceva când discutăm de gusturi. Ce fel de teatru ne place nouă, ceea ce n-o să-și permită niciodată să înfăptuiască, pentru că, un actor este totuși supus hazardului, este distribuit, nu depinde de el direcția, el trebuie să corespundă tuturor cerințelor regizorale, indiferent în ce cheie este făcut spectacolul. De asta actoria a devenit o meserie extrem de dificilă.

Mai este astăzi la modă teatrul-artă?

  • Eu nu cred că există această diferență. Tot ce este artă este teatru de artă sau tot ce este teatru adevărat este teatru de artă. Eu am preluat de la ruși o zicală: ”Tot ce este teatru e pe scenă”. Dar e adevărat că nu tot ce e pe scenă e teatru. Și la asta trebuie să fim atenți. Eu nu consider că există conceptul de teatru de artă. Tot ce e teatru adevărat, e artă.

Și la fel de adevărat e că fiecare teatru are publicul pe care-l merită.

  • Asta sigur că e o altă temă, o altă discuție, un public se educă. De asta nu am îndrăznit niciodată să spun că nu e un public pregătit sau că publicul este de vină. Responsabilitatea pentru creearea unui public e a noastră.

Arta, spun japonezii, se află la granița dintre adevăr și minciună. Cum treceți această graniță, cu studenții dumneavoastră?

  • Este o întrebare dificilă. Și eu cred că arta, în general, este o minciună, un artefact, un fals. Și totuși, are o realitate cumplită. Nu poți să spui despre un vis că el nu este real. Visul există. Că nu e realitatea cotidiană, asta este altceva. Opera de artă este în aceeași măsură realitate și minciună.

Este nevoie, Maestre, de actorul cult, citit?

  • Actorul nu se diferențiază cu nimic de ceilalți artiști. Este un creator, un intelectual, în primul rând. Este o problemă la tânăra generație, recunosc. Chiar la această ediție, cu Cehov, am avut surprize majore, totuși. Concurenții sunt absolvenți de facutăți de specialitate și câteodată realizez că timpul ăsta de 3 ani e mult prea puțin pentru ca ei să poată absorbi și partea de cultură, partea teorretică, de care au neapărată nevoie, fără de care nu pot exista ca artiști.

Este celebra zicere ”Nu Goethe l-a făcut pe Faust, ci Faust l-a făcut pe Goethe”. În cazul marelui artist Miclos Bacs, Faust l-a făcut pe Miclos Bacs sau invers?

  • Cu siguranță, nu Miclos Bacs l-a făcut pe Faust. Este una din mariole întâlniri ale vieții mele, cu un rol și un spectacol ieșit din comun, o lume pe care nici nu am visat să o accesez, pentru că era admirată de mine mult. A fost un joc al sorții, într-un timp foarte scurt. Asta a fost și motivul să accept inconștiența unei situații de criză, pentru că se prefigura o cădere, o sinucidere chiar, acceptarea acestui personaj într-un timp așa de scurt. Dar, câteodată, situațiile de criză mobilizează în tine și forțele de care nu ești conștient. Sper că asta a fost și în cazul ”Faust”.

Cât vă trebuie să ieșiți din personaj, după spectacol?

  • Asta nu pot măsura. Un lucru e cert: unul din cele mai grele lucruri pentru un actor e revenirea. Ore, clipe câteodată, între lumi, când, într-adevăr, sufletul unui actor este gol. Nu e nici personajul pe care l-a interpretat, nici el, regăsit pe sine. Momente de liniște, de neant, de gol…

Și pentru că tot vorbim despre asta, la 14 septembrie, nu vreau să spun câți ani sunt de când am pierdut aici, pe pământ, pe Ștefan Iordache. Cum l-ați caracteriza? Ce rol a avut în breasla Domniei Voastre?

  • Eu nu l-am cunoscut personal și nu pot avea o părere personală, doar să vorbesc din creațiile sale și din imensa dărnicie cu care s-a apropiat de actorie. El a fost ani buni mentor al acestei Gale, mulțumită lui foarte multe generații au putut să se confrunte cu cei mai mari din teatrul românesc. Premiul Galei HOP se intitulează ”Ștefan Iordache”. Avem nevoie de exemple, de repere la care să ne raportăm. E clar că Ștefan Iordache rămâne un reper pentru toate generațiile de tineri actori. Cei care l-au prins au avut marea bucurie să-l poată vedea pe scenă iar cei care vor afla despre el din paginile de istorie ale teatrului sau prin alte forme, cu siguranță, vor fi influențați de personalitatea sa.

Sunteți fiul unui mare muzician, Ludovic Bacs. Cred că a fost primul dumneavoastră mentor. În afară de Domnia Sa, ce mentori ați mai avut?

  • Spun mereu că eu am avut de fapt, doi părinți: unul biologic, care a fost tatăl meu și un părinte spiritual, care a fost profesorul meu de Arta actorului și care, în foarte mare măsură mi-a influențat nu numai cariera, ci și viața, devenirea mea ca om. Acesta a fost artistul emerit Lovinsky Lorand și căruia trebuie să-i mulțumesc pentru tot ceea ce fac azi. Unul dintre marile lui cadouri la terminarea facultății a fost acela că a acceptat să joace cu un student de-al său rolul lui Salieri (lucrarea mea de licență s-a numit ”Amadeus”) iar eu am putut să-l îmbrățișez pe scenă, contopind un moment psihodramatic din viața mea, simțind că îmbrățișez în același timp pe mentorul meu spiritual în ale profesiei și pe tatăl meu biologic care este un muzician.

Există în fiecare din noi un mic Salieri?

  • O, sigur. Și Salieri nu este neapărat un personaj negativ. Frumusețea lui Salieri sau tragedia sa, tocmai în asta se află. Toți suntem un Salieri. Suntem niște oameni mediocri. Folosim cu prea multă ușurință expresii de genul ”genial”, ”actor fulminant”, ”vedetă”. Ca și-n alte arte, geniul este foarte rar. Nu se naște un Mozart la fiecare an, nu se naște un Dali în fiecare an… Geniile sunt rare. Noi, ceilalți suntem niște Salieri care privim cu jind către cei care au primit mai mult din harul divin.

Sunteți modest.

  • Nu, e o realitate. Și eu sunt chiar mândru de mediocritatea mea, pentru mine mediocritatea nu înseamnă ceva negativ, e un lucru cinstit. Există trepte mult mai joase decât această mediocritate.

Mă voi întoarce la Goethe care spunea foarte frumos ”Caii destinului cunosc drumul. Noi ținem doar hățurile”. Ținând cont că pe 27 septembrie vă sărbătorim, vă spunem anticipat ”La mulți ani!” Să țineți hățurile așa cum ne-ați învățat, pentru că aveți o mare influență în viețile noastre. Putem trăi mai frumos, ne putem raporta la oamenii modești, talentați și altruiști.

  • Vă mulțumesc! Sentimentul meu e că ar fi timpul să spunem lucrurilor pe nume, să fim mai sinceri, să nu cădem în discursul populist crezând că oricine poate deveni actor. Știu că e un lucru crud, dar e o realitate pe care e bine să o acceptăm. Nu oricine poate deveni muzician, pictor , nu oricine poate să devină actor. Astea sunt haruri, e un dat personal, pe care Dumnezeu nefiind democratic nu le-a împărțit în mod egal și trebuie să acceptăm această situație. Pentru că, altfel, cădem în capcana de a creea vise unor oameni distrugându-le viața. Asta e o mare responsabilitate, pentru care cândva, cineva va trebui să plătească. Deci, cred că trebuie să fim cu picioarele pe pământ, obiectivi, în ceea ce privește pe noi înșine, cariera noastră, iar în cazul în care aceste date sunt, atunci urmează un efort imens pentru a le putea scoate la lumină și a putea creea.

Pot spune că, cu oameni ca dumneavoastră, Dumnezeu ne mai îndatorează o dată.

  • Vă mulțumesc, e mult prea mult! Eu sunt foarte recunoscător pentru toate generațiile cu care am avut plăcerea și onoarea să mă întâlnesc și exact cum spuneați, nu eu le-am format pe ele, ci ele m-au format pe mine.

„Principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura. Să ştii să-ţi porţi crucea şi să-ţi păstrezi credinţa. Eu cred şi sufăr mai puţin. Şi când mă gândesc la chemarea mea, nu mă mai tem de viaţă”, spunea Anton Cehov … singurul lucru care ne rămâne este să nu-i lăsăm singuri … să   îndurăm împreună și pentru mulți ani bucuria de a îi aplauda și de a le fi contemporani artistilor nostri!

La mulți ani, Miklós Bács ! Laudatio !

Anca Bica Bălălău

Nota redacției:

Considerându-și studenții, colegii săi, Miklós Bács  a ridicat problema atitudinii tinerilor absolvenți față de vocația lor.

  1. Profesionalism – o atitudine care se poate învăța.
  2. Voi sunteți inima profesiei noastre.
  3. Voi puteți să căutați și să aveți discuții profesionale pe niște artefacte gata făcute. Aveți mândria să stați în picioare și să căutați aceste lucruri!
  4. Nu intrați în falsa dispută dintre școli! Nu are nicio legătură cu meseria voastră. Meseria voastră de bază este căutarea unei acțiuni reale și înfăptuirea ei. Nu se leagă de cheia stilistică. Cheia stilistică deja este o alegere personală. Aleg un gust, dar pot să le fac pe toate.
  5. Nu suntem egali. Harul se împarte în mod diferit. Voi, cei care aveți har, nu e meritul vostru că-l aveți. Vi l-a dat cineva mult mai presus decât noi. Și dacă vi l-a dat și îl aveți, aveți responsabilitatea să-l cultivați și să-l dăruiți!
  6. Dacă ducem lipsă de ceva în teatru, acestea sunt personalitățile. Voi vă puteți forma personalitatea aici (la Gala Hop). Nu v-o pierdeți, nu v-o ștergeți! Nu fiți gata să corespundeți cuiva!
  7. Nu vă bazați pe nimeni din jurul vostru, decât pe voi înșivă!
  8. Sunteți frumoși, sunteți puternici. Aveți gânduri, aveți idei și vreți să le exprimați. Fiți puternici pe scenă!
  9. Întotdeauna să vă asumați personalitatea voastră artistică – propria personalitate artistică, care este reală! E reală, simte lucruri. N-o forțați să meargă într-o direcție care nu vă convine! N-o forțați!
  10. Dacă voi nu apărați această meserie și nu impuneți respect pentru ea, nimeni nu o să ne ajute. Am nevoie de voi pentru că singur nu voi putea să schimb lucrurile!