Stațiunea Băile Herculane, la mare căutare în această vară

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism raportează o cerere în creştere pentru staţiunile balneare, cele montane şi pentru Delta Dunării, dar şi o scădere a vânzărilor de pachete turistice pe litoral, în sezonul estival 2017.

De asemenea, reprezentanţii ANAT spun că valoarea sejururilor vândute pe baza tichetelor de vacanţă a fost sub aşteptări.

Analiza Asociaţiei arată că investiţiile în zonele balneare au dus la schimbarea percepţiei cu privire la aceste destinaţii, care nu au mai fost solicitate doar de persoane cu afecţiuni, ci mai ales de familii cu copii, cele mai căutate staţiuni fiind în vara trecută Băile Felix, Băile Herculane sau Sovata.

În schimb vremea schimbătoare, ofertele în străinătate, tarifele mai mari cu circa 10 la sută decât în 2016 şi vânzările directe ale hotelurilor au influenţat negativ vânzările agenţiilor pentru destinaţiile de pe litoral, conform unui comunicat al ANAT.

Cele mai citite

Related Articles