Undiţa în cui: Începe prohibiţia la păstrăv în apele de munte!

3714

Până la 1 Mai 2019 este interzis pescuitul păstrăvului în apele de munte.

Prohibiţia se va institui de sâmbătă, 15 septembrie şi interzice pescuitul comercial, sportiv şi familial al păstrăvului indigen, curcubeu şi fântânel, a precizat pentru Radio Reşiţa Traian Roşu – şeful Serviciului vânătoare şi salmonicultură din cadrul Direcţiei silvice Caraş-Severin.

Conform acestuia, pescarii amatori care nu respectă regulile din perioada de prohibiţie, riscă să-şi piardă permisele sau autorizaţiile de pescuit şi să se aleagă cu sancţiuni de până la 1.000 de lei.

Menţionăm că, în păstrăvării nu este valabilă prohibiţia şi nu se aplică această măsură pentru speciile găzduite acolo. (Hardy Cvoica)