Suntem unici în lume la sistemul de securitate socială

“Suntem unici în lume la sistemul de securitate socială” – spun sindicaliştii BNS.

Campanie a Blocului Național Sindical împotriva intenției Guvernului de a transfera contribuțiile sociale exclusiv în sarcina angajaților începând de la 1 ianuarie 2018.

Toate filialele Blocului Naţional Sindical din ţară au susţinut astăzi , concomitent, conferinţe de presă privind această intenție, despre care liderul filialei BNS Caraș-Severin, Nicolae Drăgan a afirmat că în nici o ţară din lume finanţarea sistemului de securitate socială nu este asigurată exclusiv de către angajat.

Vorbim de solidaritate şi responsabilitate socială asumată în mod echilibrat între angajat şi angajator. La nivel mondial, din 119 ţări care au în implementare un sistem de protecţie socială şi a căror fiscalitate este monitorizată, nici măcar una nu are în întregime această sarcină alocată exclusiv angajatului”- a spus Nicolae Drăgan.

În viziunea sindicaliştilor de la BNS, acest transfer al responsabilităţii sistemelor de securitate socială către angajat înseamnă de fapt riscuri demografice şi de sustenabilitate a sistemului de pensii şi a celui de sănătate.

Rămân adică fără finanţare: asigurările de şomaj, cele în caz de accidente de muncă şi boli profesionale, creanţele salariale în cazul insolvenţei angajatorului şi cele pentru concedii medicale şi indemnizaţii.

Această decizie contribuie la precarizarea situaţiei lucrătorilor români în spaţiul european şi este o discriminare la nivel de drepturi, prin dispariţia principiului contributivităţii în cazul celor 4 componente menţionate.

Liderul BNS Caraş-Severin, Nicolae Drăgan a mai spus că pe masa Guvernului se află deja punctul de vedere al sindicatului cu privire la această problemă şi că se vor urma paşii legali, ajungându-se până la mitinguri sau chiar grevă.

De același autor

Related Articles