Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, şi ministrul sănătăţii, Florian Bodog, au convenit,  la Bruxelles, asupra următoarelor etape privind construcţia, la Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova, a celor trei spitale regionale, cu fonduri europene.

Potrivit unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, unităţile medicale urmează să fie realizate cu expertiza Băncii Europene de Investiţii şi a Băncii Mondiale, avându-se în vedere finalizarea studiului de fezabilitate până în martie 2018 şi depunerea proiectelor până în luna aprilie a aceluiaşi an.

Comisarul european, Corina Creţu, a vorbit, totodată, despre susţinerea pe care fondurile politicii de coeziune o pot oferi îmbunătăţirii condiţiilor din spitalele româneşti. Sunt vizate investiţii în centre comunitare integrate, unităţi ambulatorii, de primiri urgenţe şi telemedicină.

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, se va afla în vizită oficială în România,  astăzi şi vineri, când se va întâlni cu premierul Mihai Tudose, cu preşedinţii Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului şi va participa alături de Karl-Heinz Lambertz, preşedintele Comitetului European al Regiunilor, la evenimentul Dialog cu cetăţenii!

Sursă: Rador

DISTRIBUIȚI