Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit cu reprezentanţii Băncii Mondiale

Guvernul și Banca Mondială vor accelera ritmul de implementare a proiectelor începute în domeniul sănătății și au în vedere extinderea colaborării prin noi proiecte de finanțare a acestui sector, precum și în infrastructură.

Premierul Mihai Tudose, ministrul Sănătății, Florian Bodog și ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, au avut astăzi o întâlnire de lucru, la Palatul Victoria, cu o delegație a misiunii Băncii Mondiale în România, condusă de Tatiana Proskuryakova, manager de țară.

În cadrul întâlnirii a fost analizat stadiul proiectelor realizate de Guvern cu sprijinul Băncii Mondiale, accentul fiind pus asupra celor din domeniul sănătății, derulate în cadrul Proiectului de îmbunătățire a calității și eficienței sistemului de sănătate, aprobat pentru finanțare în 2014 și implementat de Ministerul Sănătății.

“Apreciem deschiderea Băncii Mondiale de a sprijini domenii pe care noi le considerăm prioritare pentru România: sănătate și infrastructură. Faptul că în ultimele luni am atras fonduri din proiectul cu Banca Mondială mai multe decât au fost atrase în întreaga perioadă de derulare, arată determinarea noastră să îmbunătățim condițiile din spitale și accesul oamenilor la servicii medicale de mai bună calitate”, a subliniat premierul Mihai Tudose.

Șeful Executivului a arătat că dorește consolidarea colaborării cu Banca Mondială prin dezvoltarea în comun a unui proiect de țară în domeniul infrastructurii.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a menţionat că în ultimele șase luni au fost semnate 12 contracte de furnizare echipamente şi achiziţii de servicii în valoare de aproximativ 12 milioane de euro (relevantă este achiziţionarea a 277 maşini de anestezie pentru 50 de unităţi sanitare, cât şi echipamente medicale pentru unităţi de primiri urgenţe şi ATI pentru 79 de spitale).

În momentul de faţă există în procedură de licitaţie, în diverse faze, un număr de 10 contracte privind achiziţionarea de servicii şi echipamente medicale în valoarea de peste 70 de milioane de euro (achiziţia de computere tomografe, echipamente de rezonanţă magnetică nucleară, PAX-uri, echipamente pentru ATI, echipamente de laborator pentru ANMDM, respectiv echipamente pentru UPU, radioterapie pentru 5 locaţii noi – Institutul Oncologic Cluj Napoca, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea, Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș).

De asemenea, a fost finalizată procedura de evaluare pentru primele 5 locaţii de radioterapie – Institutul Oncologic București, Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, Spitalul Universitar de Urgență Elias București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați.

“Am urmărit personal să accelerăm acest proiect cu Banca Mondială pentru că preocuparea mea este să găsim soluții cât mai rapide pentru remedierea cât mai multor lipsuri din sistemul de sănătate”, a afirmat ministrul Florian Bodog.

Colaborarea dintre Guvern și Banca Mondială va continua cu discuții periodice la nivel de ministere.

Redacţia

De același autor

Related Articles