Mai multe judeţe din ţară au fost afectate ieri de vijelii; zeci de copaci au fost doborâţi de vântul puternic în Argeş, Teleorman, Vâlcea, Harghita şi Maramureş, iar câteva localităţi au rămas fără curent electric, după ce cabluri de înaltă tensiune s-au rupt.

În Mehedinţi, ploaia torenţială, vântul puternic şi grindina au afectat recoltele rămase pe câmp. Probleme au fost şi în zona oraşului Drobeta-Turnu Severin, unde mai multe gospodării au fost inundate, dar şi în nordul şi sudul judeţului .Oamenii susţin că a plouat torenţial mai bine de 20 de minute iar apa în unele gospodării atingea jumătate de metru.

Aceşti oameni care locuiesc într-un cartier mărginaş al Severinului dau vina pe o lucrare la o reţea de canalizare prost făcută, pentru că apa le-a intrat în gospodării.

Avem apă în curte, în casă, şi în baie, peste tot. Nu e vorba numai de apă, e vorba de mizerie, care vine de sus. Nu au făcut canalizarea cum trebuie”.

În oraşul Vânju Mare şi în satul Bobaiţa, ploaia a fost însoţită şi de grindină, care a afectat viile şi a distrus în proporţie de 30% recolta de struguri.

Sursa foto: News-Mehedinti.ro