Sfârșit de săptămână cu ploi torențiale și vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că de sâmbătă, la ora 18.00, intră în vigoare o atenţionare de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabilă până luni, 4 septembrie la ora 18.00.

Vor fi descărcări electrice frecvente, ploi torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp.

Fenomenele se vor semnala la început în jumătatea de vest a ţării.

În Banat, astazi vremea va fi instabilă dar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 33 de grade celsius.

De duminică, se răcește semnificativ, iar temperaturile diurne nu vor depăși 27 de grade celsius.

Luni, răcirea vremii va continua şi va cuprinde toată ţara.

Cele mai citite

Related Articles