Toma Petcu: Salvarea activităţii de producţie reprezintă singura şansă pentru UCM Reșița

88

Ministrul Energiei, Toma Petcu a fost astăzi la Reşiţa şi a purtat discuţii cu reprezentanţii UCMR. Relaţia contractuală dintre Hidroelectrica,  Hidroserv şi uzina reşiţeană va continua a spus ministrul, într-o conferință de presă. El a mărturisit că știe problemele cu care se confruntă compania încă din 2013, când a lucrat la AVAS.

“În urma unei analize avută la minister despre Hidroelectrica, Hidroserv şi UCMR am constatat strânsa legătură dintre cele trei. Mai exact, 80 la sută dintre contractele de mentenanţă ale Hidroelectrica sunt realizate de Hidroserv, printr-o strânsă conexiune cu UCMR. Şi atunci am vrut să văd cum închidem acest an, la ce să ne aşteptăm anul viitor astfel încât să nu vulnerabilizăm mentenanţa şi investiţiile. Şi am venit la Reşiţa“.

 

Săptămâna viitoare doi dintre consilierii ministrului Petcu vor veni la Reşiţa pentru a stabili concret procedura legală ce trebuie urmată pentru a salva activitatea de producţie a uzinei.

Ministrul Energiei a ținut să precizeze că printre soluțiile identificate nu se numără o eventuală naționalizare a companiei, așa cum se anunțase anterior.

Toma Petcu s-a întâlnit la Palatul Administrativ din Reşiţa inclusiv cu preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, cu prefectul Matei Lupu și cu mai mulți primari din Caraș-Severin.

(Sebastian Dragomir)