Echipa națională de fotbal a României a efectuat duminică, în formulă redusă, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, primul antrenament dinaintea meciurilor cu Armenia și Muntenegru din preliminariile Cupei Mondiale din 2018.

Sub comanda selecționerului Christoph Daum s-au pregătit Ciprian Tătărușanu, Costel Pantilimon, Valerică Găman, Alin Toșca, Eric Bicfalvi, Alexandru Maxim, Bogdan Stancu, Steliano Filip, Sergiu Hanca, Alexandru Băluță, Ciprian Deac, Florin Andone și Adrian Popa.

La antrenament au fost prezenți, pe lângă aproximativ o sută de spectatori, și membrii ”Invictus Team România”, care vor participa, în premieră, la ”Invictus Games Toronto — 2017”, în perioada 23-30 septembrie, potrivit site-ului Federației Române de Fotbal.

Tricolorii au făcut un schimb simbolic de tricouri: jucătorii naționalei au înmânat căpitanului echipei ”Invictus Team România” un tricou de joc cu semnăturile lor, iar acesta, la rândul său, a înmânat un tricou al echipei ”Invictus Team România”, de asemenea, cu semnăturile membrilor echipei.

La finalul ședinței de pregătire, jucătorii naționalei au participat la o sesiune de fotografii și autografe.

România va înfrunta echipa Armeniei pe 1 septembrie, de la ora 21,45, pe Arena Națională din București, iar pe 4 septembrie va juca împotriva Muntenegrului (ora 21,45), la Podgorica.

Pentru aceste două jocuri, selecționerul Christoph Daum a convocat următorii jucători:

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Watford), Florin Niță (FCSB);

Fundași: Bogdan Țîru (FC Viitorul), Vlad Chiricheș (Napoli), Valerică Găman (Karabukspor), Alin Toșca (Betis Sevilla), Cosmin Moți (Ludogoreț Razgrad), Romario Benzar (FCSB), Steliano Filip (Dinamo), Cristian Ganea (FC Viitorul), Sergiu Hanca (Dinamo);

Mijlocași: Eric Bicfalvi (FC Ural Ekaterinburg), Răzvan Marin (Standard Liege), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Mihai Pintilii (FCSB), Alexandru Băluță (CSU Craiova), Ciprian Deac (CFR Cluj), Alexandru Maxim (Mainz);

Atacanți: Andrei Ivan (FC Krasnodar), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Bogdan Stancu (Bursaspor), Florin Andone (Deportivo La Coruna), Adrian Popa (Reading).

Daum a anunțat și o lista adițională pe care se regăsesc Silviu Lung (Kayserispor), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Ionuț Nedelcearu (Dinamo), Dragoș Nedelcu (FCSB), Constantin Budescu (FCSB), Dorin Rotariu (FC Bruges), Gheorghe Grozav (Karabukspor), George Pușcaș (Benevento), Florin Tănase (FCSB), Cătălin Golofca (FCSB),scrie Agerpres.ro

Sursa foto:dolcesport