Focuri de armă la graniţa cu Serbia pentru reţinerea mai multor migranţi

234

Focuri de armă la granița cu Serbia. Polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru a opri două mașini în care erau transportați migranți. S-a întâmplat noaptea trecută la ieșirea din localitatea Denta.

Oamenii legii au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea a două autoturisme despre care existau suspiciuni că transportau migranți din zona de frontieră către municipiul Timișoara. Șoferii nu au oprit la semnalele polițiștilor și au trecut în viteză prin baraj, au rănit ușor un polițist și au avariat mai multe autoturisme ale Poliţiei de frontieră, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei, agent principal Roxana Costache.

„Polițiștii au folosit armamentul din dotare, inițial prin tragerea în plan vertical a două focuri de armă, apoi au țintit pneurile autoturismelor în cauză, reușind să oprească una din maşini. Prin ricoșeu, au fost rănite două persoane, pasageri ai autoturismelor ai căror șoferi nu au oprit la control. Cele două persoane, de origine afro-asiatică, au fost transportate de urgență la spital, pentru a li se oferi îngrijiri medicale”.

În urma acțiunii polițiștilor de frontieră au fost reținuți 12 cetățeni afroasiatici și un cetățean sârb, șoferul uneia dintre mașini.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările față de cetățeanul sârb, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, iar față de cetățenii afroasiatici sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

(Sebastian Dragomir)